Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind decorarea procurorului-general al Romaniei, Laura Codruţa Kovesi, aflată la final de mandat, cu Ordinul Naţional „Steaua Romaniei” – in grad de Cavaler.
Procurorul general al Romaniei, Codruţa Kovesi, a declarat, ieri, că nu exclude o candidatură pentru Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi nicio eventuală funcţie ce presupune o activitate legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) sau de activităţi anticorupţie.
„Aşa cum am declarat in mai multe randuri, doresc să-mi continui activitatea in calitate de magistrat. Consider că lupta anticorupţie este o dimensiune importantă prin prisma MCV şi a implicaţiilor pe care le are pentru Romania” , a susţinut Codruţa Kovesi, in cadrul unei declaraţii de final de mandat ca procuror general al Romaniei.
Ea a anunţat că incepand de azi, ziua in care ii incetează activitatea ca procuror general – l-a delegat, pentru o perioadă de şase luni, pe procurorul şef al DNA, Daniel Morar, in funcţia de prim-adjunct al procurorului general, funcţie deţinută de Marius Iacob.
Premierul Victor Ponta a afirmat că „rocada Kovesi-Morar” reflectă o procedură un pic ciudată şi a arătat că este convins că cei doi nu sunt de neinlocuit, in Romania fiind şi alţi procurori buni.
„Rocada” Kovesi-Morar a fost criticată de mai multi reprezentanţi ai PSD şi PNL.