Preşedintele Traian Băsescu a cerut noului ministru al Mediului şi Guvernului să analizeze rapid şi să decidă in legătură cu investiţiile de la Roşia Montană, Roşia Poieni şi gazele de şist. El a menţionat că este necesară o decizie rapidă a autorităţilor romane in legătură cu investiţiile străine privind resursele naturale.
Băsescu a menţionat că deciziile, de aprobare sau respingere, sunt de preferat actualei situaţii in care investitorii aşteaptă hotărari din partea autorităţilor.
El a precizat că recomandă autorităţilor să decidă in favoarea derulării investiţiilor şi creării de noi locuri de muncă.
„Ceea ce vă cer, domnule ministru şi domnilor membri ai Guvernului, este să vedeţi dacă e fezabilă Roşia Montană. Dacă este fezabilă, daţi rapid avize, dacă nu, spuneţi nu investitorului, pentru că fiecare zi in care intarziem ne va costa enorm in următorul proces. Nu mai ţineţi astfel de subiecte in dezbatere publică pentru că descalifică autorităţile romane”, a spus Băsescu, la ceremonia de depunere a jurămantului de către Attila Korodi.
Şeful statului a arătat că amanarea deciziei de la Roşia Montană afectează statul roman in planul imaginii externe, atat pe pieţele internaţionale, cat şi la instituţiile internaţionale, dar şi in faţa cetăţenilor romani, avand in vedere consecinţele in plan juridic şi lipsa locurilor de muncă.
Preşedintele s-a referit şi la dezbaterea legată de consecinţele pentru mediu ale exploatării gazelor de şist.
„Se pare că in ultima vreme am devenit extrem de legaţi de dorinţa de a rămane continuu importatori de gaze. Cel puţin, asta este concluzia mea după ce văd inverşunarea cu care se luptă impotriva exploatării gazelor de şist. Aflăm că sunt generate cutremure de mari dimensiuni, dar SUA işi asigură 25% pană la 30% din necesarul de gaze prin exploatarea gazelor de şist, Polonia in curand işi va diminua masiv dependenţa de importul de gaze ca urmare a exploatării masive a gazelor de şist. Probabil că unii vor ca in Romania să nu se intample nimic”, a spus şeful statului.
De asemenea, preşedintele a arătat că toţi demnitarii şi jurnaliştii care contestă parteneriatele cu firmele străine in privinţa zăcămintelor de aur de la Roşia Montană şi de la cupru de la Roşia Poieni ar trebui să meargă acum in zonă şi să observe dacă modalităţile actuale de exploatare respectă standardele de mediu.
Băsescu a mai cerut presei să renunţe la „minciună şi demagogie” in prezentarea subiectelor referitoare la exploatările miniere. „Ori acest lucru nu poate fi reparat decat prin renunţare la minciună, la demagogia mass-mediei, la demagogia oamenilor care nu inţeleg (…) Responsabilitatea conducerii Romaniei nu o are nici Voiculescu, nici Vantu, nici orice alt patron de presă sau om neinformat, ci o are Parlamentul şi Guvernul Romaniei”, a concluzionat el.