Preşedintele Traian Băsescu solicită, in scrisoarea transmisă luni preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, adoptarea Legii educaţiei de către această Cameră in actuala sesiune parlamentară.
” Este deosebit de importantă şi adoptarea Legii privind educaţia naţională, lege trecută prin Camera Deputaţilor şi aflată in momentul actual la Senat. Pentru a putea fi aplicată incepand cu anul şcolar următor, este necesar adoptarea acestei legi de către Senat pană la intrarea in vacanţa parlamentară „, se arată in scrisoarea transmisă de şeful statului preşedintelui Senatului.
In finalul scrisorii, preşedintele Băsescu işi exprimă convingerea că Mircea Geoană ca da curs solicitării sale.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, scrisori preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, in care reinnoieşte solicitarea ca, pană la intrarea in vacanţa parlamentară, cele două Camere să aprobe proiectele Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă, precum şi legea ANI.
Preşedintele Comisiei pentru invăţămant, senatorul Mihail Hărdău (PDL) a anunţat, joi, că a solicitat conducerii acestei Camere un termen suplimentar de o săptămană pentru finalizarea raportului la Legea educaţiei, in condiţiile in care acest document trebuia inaintat plenului pană la 18 iunie.