Bronzul e încă deasupra fileului. SCM Zalău mai speră la medalii

Deși au pierdut primele două jocuri din cadrul finalei mici a Diviziei A1 la volei masculin, voleibaliștii zălăuani continuă să spere la medaliile de bronz. Partidele trei și patru sunt programate la finalul acestei săptămâni, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, iar dacă SCM Zalău va câștiga ambele meciuri, duelul dintre SCM Zalău și SCM Universitatea Craiova va ajunge în partida decisivă, care va avea loc mieruri, la Craiova.
În primul joc al finalei, care a avut loc sâmbătă, 5 aprilie 2025, zălăuanii au fost aproape de o victorie, cedând în tie-break, după ce au condus cu 6 – 3 în decisiv. Jocul nu a mai fost la fel de echilibrat duminică, în a doua partică, câștigată cu 3 – 1 de olteni.
„Vor fi două meciuri echilibrate și la Zalău, așa cum au fost cele de la Craiova. Echipa din Craiova este valoroasă, a fost mereu în prima parte a campionatului și ne-a învins de două ori în două zile. Sperăm la două victorii în partidele de la Zalău, care ne-ar permite să jucăm miercuri la Craiova meciul decisiv, unde se poate întâmpla orice”, ne-a declarat managerul Zalăului, Adrian Feher.
Partida de sâmbătă este programată la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, iar duminică, dacă va fi cazul, va avea loc jocul patru, tot de la ora 18:00, în aceeași locație.
În finala mare, unde se întâlnesc Dinamo București și Corona Brașov, scorul este 2 – 0 la general în favoarea dinamoviștilor, iar partidele trei și patru se vor juca vineri și duminică, la Brașov.