Bronzul a plecat la Craiova. SCM Zalău rămâne cu locul patru

489993851_986750760301787_4570015067635711277_n

 

Medaliile de bronz rămân un vis frumos pentru voleibaliștii de la SCM Zalău, care au cedat sâmbătă seara cu scorul de 3 – 0, pe teren propriu, în fața echipei SCM Universitatea Craiova. În urma acestui rezultat, formația olteană câștigă finala mică și totodată medaliile de bronz ale Diviziei A1, în timp ce SCM Zalău încheie sezonul pe locul patru, care-i permite participarea într-o cupă europeană în sezonul viitor.

Zalăul a fost echipa care a început mai bine jocul, distanțându-se la 14 – 11 după asul reușit de Ramirez Pita, dar craiovenii au egalat la 14, apoi s-a mers „cap la cap”. Spre final, SCM-ul s-a desprins la 23 – 21, da nu a avut puterea de a-și menține forma bună până în final, iar oltenii au revenit și s-au impus în prelungiri cu 26 – 24.

Căzuți parcă psihic după pierderea primului set, voleibaliștii de la poalele Meseșului nu s-au regăsit aproape deloc în parțialul secund, în care Craiova și-a luat un avans liniștitor încă din prima parte, 12 – 5. Situația nu s-a schimbat cu nimic nici în partea a doua, iar oltenii lui Dănuț Pascu s-au impus cu 25 – 19.

SCM Zalău a mai avut, totuși, o zvâcnire în setul trei, conducând cu 11 – 7, moment în care Craiova a solicitat time-out. Zalăul nu a mai răspuns la fel de bine cu blocajul, iar Craiova a reușit să egaleze la 20. Finalul a fost unul de „care pe care”, dar Craiova a punctat mai bine și s-a impus cu 25 – 23.

Și finala mare s-a încheiat tot după trei seturi, Dinamo câștigând jocul trei, desfășurat vineri, pe terenul Brașovului, formația din Capitală devenind astfel campioana României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *