In timp ce clasa politica din inima tarii ne exaspereaza cu permanenta-i galceava, cu si fara temei, la sute de kilometri de capitala, autoritatile stiu sa aiba si preocupari care merita luate in seama. Daca alesii tarii reusesc sa ne demonstreze mai degraba faptul ca nu scoaterea tarii din criza este preocuparea lor de capatai, ci una ce tine de propriile interese si orgolii, la un loc si demersuri de bun augur.
E vorba de imbunatatirea ambientului vietii cotidiene prin schimbarea infatisarii cartierelor, fapt care in Bradet este cat se poate de vizibil. Aici au fost acoperite cu covoare asfaltice suprafete intregi de pietris sau cele cu caldaramul deteriorat. Lucrarea respectiva, impreuna cu numeroasele borduri montate si cu locurile de parcare nou create dau cartierului o nota de civilizatie, o nota de urbanism. De asemenea, ca o continuare a preocuparii acordate spatiilor verzi, acum se monteaza si se vopsesc gardulete de sarma, ca masura de protectie acolo unde gardurile vii au prins radacina abia in primavara aceasta.
Reflectand o clipa asupra unui amanunt cum este cel privitor la garduletele de sarma, vom constata ca si aici se confirma proverbul „strange bani albi pentru zile negre”. Fiindca, desi ne gasim in plina criza, ADP-ul isi poate permite montarea acestor gardulete datorita faptului ca in 2008 nu s-a gandit doar la „ziua care apune”, ci si la cea de maine. A dramuit banii in asa fel incat o parte din ei s-au folosit pentru achizitionarea de materiale cu care sa se poata lucra in 2009.
Explicatia aceasta, semnificativa pentru perioada de criza pe care o strabatem, au aflat-o cei din Bradet chiar de la directorul DGADP, domnul Viorel Fagarasan, aflat in zona de lucru pentru a urmari calitatea lucrarilor executate de angajatii firmei pe care domnia sa o conduce.
Daca mai adaugam si faptul ca circulatia rutiera in cartier a fost si ea regandita in conformitate cu amenajarile facute spre confortul populatiei, se poate spune ca pana azi, la acest capitol, toate sunt si bune si frumoase. Banul public s-a investit cu eficienta, lucrarile se fac fara stagnare, iar rezultatele se vad. Mai este inca ceva. Ceea ce tine de pastrarea celor realizate, stiut fiind ca la aceasta cerinta „padurea isi are uscaturile ei” si in Bradet.
Poate din acest motiv, multi dintre beneficiarii acestor imbunatatiri mult asteptate sunt de parere ca legea si cei care au competenta aplicarii ei, sa nu fie indulgenti cu raufacatorii si cu ignorantii de la care se trage de regula disconfortul public.