Bolile inimii, cancerul si afectiunile digestive sunt principalele cauze de deces din Romania, arata cifrele Ministerului Sanatatii (MS).
Bolile aparatului circulator, tumorile si afectiunile sistemului digestiv sunt in topul maladiilor care i-au ucis pe romani de-a lungul anului 2008, potrivit celor mai recente informatii furnizate de Ministerul Sanatatii (MS).
Din totalul celor peste 253.000 de decese inregistrate la Centrul de Statistica din MS, pe anul 2008, mai mult de jumatate, adica 153.137 de romani, au murit din cauza bolilor de inima.
Dintre acestea, cele mai frecvente au fost afectiunile cerebro-vasculare (48.582), cardiopatiile ischemice (31.025) si hipertensiunea arteriala (24.504). Acestora le urmeaza infarctul miocardic acut si cordul pulmonar cronic.
Tumorile reprezinta a doua mare cauza de deces in randul romanilor
Aproximativ 46.486 de oameni au cazut victime cancerului, potrivit statisticilor Ministerul Sanatatii.
Cele mai multe tumori sunt inregistrate la nivelul aparatului respirator, acestea afecand traheea, bronhiile si plamanii. Tumorile maligne ale stomacului si cele ale sanului se situeaza pe urmatoarele locuri, acestea fiind urmate de cancere de col uterin si de prostata.
15.454 de romani si-au pierdut viata in anul 2008, din cauza bolilor aparatului digestiv, cea mai mare frecventa inregistrand-o cirozele si hepatitele cronice – aproximativ 11.000 de cazuri.
Intr-un top al bolilor care i-au ucis pe romani, dupa afectiunile de inimii, cancere si afectiuni digestive, se mai numara leziunile traumatice si otravirile, afectiunile aparatului respirator si bolile infectioase.
Otravirile si leziunile traumatice au reprezentat, in cursul anului 2008, o cauza de deces pentru aproape 13.000 de romani, arata statisticile MS. Lor le urmeaza bolile aparatului respirator, 12.310 la numar, dintre care, cele mai multe, adica 5.800, au fost boli pulmonare cronice si 5.300, pneumonii.
O alta cauza importanta, care a facut aproximativ 2.500 de decese in 2008, a constituit-o factorul infectios.
Pe locul sapte in topul cauzelor de deces produse in 2008, se situeaza bolile aparatului genito-urinar (2.425 de decese inregistrate), urmate de bolile endocrine, de nutritie si metabolism, aproape 2.300 de cazuri, dintre care 2.200, de diabet zaharat.
Acestora le urmeaza bolile sistemului nervos si ale organelor de simt – 2.034. Simptomele, semnele si rezultatele anormale au ucis aproape 1.500 de romani, potrivit ultimelor date oficiale ale Centrului de Calcul si Statistica Sanitara din Ministerul Sanatatii.
Pe celelalte locuri se situeaza afectiunile perinatale (870 de cazuri), anomaliile congenitale (649), tulburarile mentale (593), bolile sangelui (116), bolile pielii (55), ale sistemului osteo-articular (33) si complicatiile sarcinii, nasterii si lauziei (30).