Bogdan Nicolae – antrenor secund CSVM Zalău: In meciul cu Unirea Dej am acordat şansa de a juca şi jucătorilor tineri, pentru a prinde experienţă

Volei Municipal Zalău s-a impus şi în returul sferturilor Cupei României cu Unirea Dej şi a câştigat cu 3 – 1 meciul de miercuri după-amiază, astfel că s-a calificat în semifinale, unde se va duela cu Explorări Baia Mare.
În primele două seturi, antrenorul a folosit cea mai bună echipă, iar acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj, care a arătat 2 – 0 după disputarea primelor două seturi.
La acest scor, zălăuanii avea deja asigurată calificarea în semifinale, astfel că din setul trei, în teren şi-au făcut apariţia jucătorii care au evoluat mai puţin în acest sezon, este vorba de Rareş Bălean, Filip Constantin, Cornel Miron, Mihai Tarţa şi Vlad Cuciureanu.
Jocul practicat de rezervele Zalăului a oscilat, iar după ce setul trei a fost câştigat de către Unirea Dej, Volei Municipal Zalău a închis meciul în setul patru şi s-a impus cu 3 – 1.
“Am avut nevoie de un punct pentru a ne califica, după care am acordat şansa de a juca şi celor tineri, pentru a prinde experienţă şi pentru a ne putea baza pe ei în momentele grele şi în meciurile stop_coloana care urmează. Mai au de muncit, dar noi suntem mulţumiţi de evoluţia lor. Sperăm să trecem mai departe şi de Explorări Baia Mare şi să ne calificăm în finală ”, a declarat Bogdan Nicolae, secundul vicecampioanei.
Decizia de a-i odihni pe titularii de drept se justifică, mai ales că la final de săptămână, Volei Municipal Zalău are o deplasare grea în etapa a IX-a din Divizia A1 şi urmează să joace la CSM Bucureşti. „A trebuit să avem grijă de jucătorii titulari şi să-i odihnim, pentru a-i putea recupera până la meciul de sâmbătă.Ne aşteaptă un meci dificil, dar trebuie să luăm maxim de puncte de la CSM Bucureşti. Nu mai avem voie să facem greşeli”, a mai spus Bogdan Nicolae.