Guvernul are pregătit un pachet alternativ cu măsuri de reducere a deficitului bugetar pe care il discută cu FMI, Comiosia Europeană şi Banca Mondială, a declarat vineri premierul Emil Boc, evitand să precizeze dacă acest pachet include şi majorarea TVA şi a cotei unice de impozitare.
El a afirmat că a luat act de decizia Curţii Constituţionale privind respingerea unor măsuri pentru care şi-a angajat răspunderea, decizie pe care nu doreşte să o comenteze in niciun fel, apreciind insă că soluţia de diminuare temporară a pensiilor era cea mai bună din punct de vedere economic, chiar dacă implicau un cost politic foarte mare.
„Potrivit deciziei Curţii Constituţionale, componenta care vizează reducerea salariilor cu 25% in sectorul bugetar nu este afectată, ea este şi poate fi aplicată. De asemenea, in privinţa recalculării pensiilor, cu excepţia recalculării pensiilor magistraţilor, toate celelalte prevederi răman in vigoare şi in consecinţă pot fi aplicate. Curtea a validat aceste măsuri in privinţa pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor magistraţilor unde a spus că nu se poate interveni, celelalte aspecte ale recalculării pensiilor merg mai departe, deci se pot aplica. Din acest punct de vedere, in acest moment discutăm cu partenerii noştri aceste măsuri care sunt in componenţa pachetului alternativ şi imediat ce vom avea finalizat pachetul, in urma discuţiilor rezultate cu Fondul Monetar, Comisia Europeană şi Banca Mondială, il vom prezenta opiniei publice”, a spus Boc.
Intrebat de jurnalişti dacă acest pachet alternativ de măsuri include şi majorarea TVA şi a cotei unice de impozitare, şeful Guvernului a evitat să răspundă, spunand doar că nu poate face nicio declaraţie concretă inainte de finalizarea negocierii cu cele trei instituţii internaţionale cu care a fost semnat acordul de imprumut.
„Facem tot ce ne stă in putinţă să rămanem in acordul cu FMI şi ca săptămana viitoare Fondul să poată lua o decizie cu privire la Romania, inclusiv decizia care să vizeze acordarea viitoarei tranşe de imprumut. Nu este neapărat nevoie să se intoarcă delegaţia FMI in Romania, negocierile pot avea loc pe acest pachet de măsuri şi fără reintoarcerea delegaţiei in Romania”, a spus Boc.
El a precizat că măsurile alternative trebuie să asigure economii echivalente cu peste 1,3% din PIB.
Miniştrii şi mai mulţi parlamentari PDL s-au intalnit la Guvern unde au discutat măsurile alternative care pot fi aplicate pentru menţinerea deficitului bugetar in limita ţintei de 6,8% din PIB convenită cu FMI, după ce legile de reducere a cheltuielilor bugetare au fost respinse de Curtea Constituţională.
Şedinţa a fost precedată de o intalnire la Palatul Victoria a liderilor PDL.
Surse guvernamentale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că Guvernul ia in calcul un nou plan de măsuri pentru menţinerea deficitului bugetar, orientat in principal pe majorări de taxe şi impozite, inclusiv a TVA şi cotei unice de impozitare.
Planul de acţiuni ar putea fi discutat intr-o şedinţă specială de guvern care să fie programată vineri sau in zilele următoare, arătau sursele.
„Planul B al Guvernului, in cazul respingerii de către Curtea Constituţională a legilor asumate, este orientat in principal pe creşteri de taxe şi impozite, inclusiv a cotei unice şi a TVA. Au fost efectuate simulări privind o creştere diferenţiată a impozitelor, dar rezultatul a indicat că banii colectaţi sunt insuficienţi”, au arătat sursele participante la discuţia de vineri a liderilor PDL cu premierul Emil Boc.
Guvernul vrea să adopte o ordonanţă de urgenţă de creştere a taxelor, care să compenseze cheltuielile de 1% din PIB, rămase in vigoare prin nereducerea pensiilor cu 15% şi să ceară Parlamentului modificarea rapidă a legilor pe care s-a pronunţat Curtea Constituţională.
O majorare a TVA-ului de la 19 la 24% ar acoperi aproximativ in totalitate cheltuielile generate de eliminarea măsurii privind reducerea cu 15% a pensiilor, de 1,2 miliarde euro, dar ar genera şi costuri suplimentare pentru firme, inclusiv administrative şi informatice, au afirmat sursele.
Executivul are in vedere şi o majorare a cotei unice de pană la 20%, dar efectul este mai greu de cuantificat. Creşterea celor două taxe la aceste valori a fost una dintre variantele vehiculate in luna mai in timpul negocierilor cu delegaţia FMI.
Sursele au precizat că pană in prezent nu a fost stabilit cu cat ar creşte taxele şi impozitele, arătand că sunt mai scenarii, potrivit cărora TVA ar putea urca pană la 24%, iar cota unică pană la un maxim de 22%.
O variantă care ar putea fi propusă board-ului FMI presupune şi disponibilizarea rapidă a unui număr semnificativ de bugetari, pentru care plăţile compensatorii să fie limitate la trei salarii, dar pe o perioadă de 12 luni.
Şi in acest caz, există o problemă pe partea cheltuielilor de la fondul de şomaj, au mai afirmat sursele.
Potrivit surselor, Guvernul ar trebui să adopte pană la 1 iulie o ordonanţă de urgenţă de majorare a taxelor şi impozitelor, pentru că orice intarziere ar presupune o creştere mai amplă a acestora, dar măsura nu va garanta intrarea scrisorii de intenţie in board-ul FMI la sfarşitul acestei luni.
„FMI a scris toată documentaţia pe măsurile de reducere a cheltuielilor, care includeau şi scăderea pensiilor. Este foarte probabil ca data intrării in board a scrisoarii cu FMI pentru sfarşitul acestei luni să fie depăşită”, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Potrivit unor surse judiciare, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că prevederile privind pensiile magistraţilor sunt neconstituţionale, in timp ce in cazul altor categorii prevederile legale sunt interpretabile, insă nu se impune reglementarea lor in Parlament.
Conform Constituţiei, prevederile declarate neconstituţionale trebuie puse in acord cu decizia Curţii in termen de 45 de zile.