Premierul Emil Boc a anuntat, vineri, ca i-a solicitat ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, sa redacteze un raport referitor la incidentele aparute in desfasurarea tezelor unice, document pe care sa il prezinte in urmatoarea sedinta a Guvernului. „Am cerut ministrului un raport despre ce s-a intamplat, concluziile vor fi prezentate miercuri in Guvern”, a spus Boc.
Directorul Centrului National de Curriculum si Evaluare, Cristian Mirescu, a demisionat, in urma incidentului de la teza unica la Istorie cand, in subiectul II, in loc de ” Armata II” a fost scris „Armata I”, demisia fiind acceptata de ministrul Ecaterina Andronescu. Andronescu a declarat, vineri, ca a acceptat demisiile lui Cristian Mirescu, directorul Centrului National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar (CNCEIP), precum si a consilierului inspector pentru disciplina Istorie, Rodica Tudorica.
Potrivit ministrului, vineri, a demarat un control la CNCEIP care, saptamana vitoare, va avea o noua conducere. „Dupa ce vor fi incheiate toate tezele, Centrul National de Curriculum si Evaluare Invatamantul Preuniversitar va reintra in restructurare”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Eroarea de la teza la Istorie a constat in faptul ca in loc de „Armata II” a aparut „Armata I”.