Sâmbătă, 10 decembrie, în intervalul orar 20.00 – 23.00, polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au organizat, în Șimleu Silvaniei, o acțiune de tip Blitz.

Scopul rutieriștilor a fost combaterea excesului de viteză și a consumului de alcool și de substanțe psihoactive. În activitate au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului Rutier Sălaj, alături de reprezentanți ai Registrului Auto Român.

În timpul acțiunii, la ora 20.50, pe strada Tudor Vladimirescu din Șimleu Silvaniei a fost depistat în trafic un tânăr de 25 de ani în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării preliminare pentru detectarea prezenţei substanţelor psihoactive în organism, rezultatul a fost pozitiv.

După aproape o oră, tot în Șimleu Silvaniei, un alt tânăr de 20 de ani a fost depistat conducând sub influența drogurilor.

Tot sâmbătă, la ora 23.12, însă pe strada Porolissum din municipiul Zalău, polițiștii Biroului Rutier Zalău au oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Mirșid, județul Sălaj.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a ieșit negativ, însă în urma testării cu aparatul Drugtest, acesta a indicat prezența unor substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.

”Celor în cauză le-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv. În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri sălăjeni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează biroul de presă al IPJ Sălaj.

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în cadrul acțiunilor derulate zilele trecute, au constatat o serie de abateri în trafic, pe șoselele sălăjene.

Au fost aplicate 930 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 453.850 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 58 de permise de conducere și au fost retrase 26 de certificate de înmatriculare.