Biserica nu face politică, doar amestecă lucrurile
Biserica, instituția cotată cu peste 60 la sută încredere în rândul populației, locul doi după Armată, se pune bine cu cei care sunt cotați cu 10 la sută încredere, politicienii. Prezidențiabilul Victor Ponta, alături de ministrul de Interne Gabriel Oprea și de ministrul Justiției Robert Cazanciuc, s-a dus să se roage de mulțumire pentru lucrările executate până acum la Catedrala Mântuirii Neamului, la slujba oficiată de Patriarhul Daniel. Ponta candidat la președinție, a declarat recent în această calitate, nu în alta, că este ortodox, deci e firesc să mai treacă pe la biserică. BOR spune că nu face politică în biserică. Doar că amestecă puțin lucrurile. Patriarhul Daniel și-a exprimat recunoștința față de prezidențiabilul Ponta pentru contribuția de 10 milioane de lei a Guvernului României la construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mai marele Bisericii Ortodoxe Române i-a oferit lui Ponta o icoană și Ordinul “Sfântul Apostol Andrei”, ocrotitorul României și al Catedralei Mântuirii Neamului. Ceilalți doi miniștri au primit de la patriarh Ordinul “Sfinții Împărați Constantin și Elena”. E bine că i-a sfințit și vrem să credem că aceste mulțumiri și aceste ordine sunt de fapt, indirect, oferite tuturor celor care au contribuit la bugetul de stat aflat la cheremul guvernului, fie ei ortodocși, catolici, reformați, evrei sau atei. Vedem că Biserica este prietenă cu guvernul, cu aleșii locali, cu aleșii județeni, cu parlamentarii, cu Curtea de Conturi și chiar cu ANI și cu DNA. Pentru că toți iubesc biserica când au nevoie de ea pentru propagandă. Biserica, la rându-i, îi iubește când au buget. Ceea ce mintea omului de rând nu poate concepe și nu ar trebui să permită este opulența bisericii, în contrast cu sărăcia lucie în care trăiesc cei de la care strâng bănuț cu bănuț pentru a-și construi palate și a-și cumpăra limuzine. Isus i-a alungat o dată pe negustori din temple. Dar clericii au o replică universală pentru tot ce nu pot da socoteală: “Crede și nu cerceta”.
