Casa Județeană de Pensii Sălaj a primit încă 151 de bilete de tratament în stațiunile 1 Mai, Amara, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Felix, Eforie Nord, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Saturn, Sovata, Turda, Tășnad și Vatra Dornei, cu începere din 10 iunie – 13 iunie, în funcție de locația aleasă.

Biletele se pot ridica de la sediul instituției până în data de 30 mai, între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00.

Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 8, alocate şi neridicate de către persoanele care au fost în repartiție, în funcție de punctajul obținut în urma depunerii cererii, se face în perioada 3 – 12 iunie.

La eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta actul de identitate în original, cuponul pentru plata pensiei aferent lunii mai 2024 (copie și original)/adeverința eliberată de către angajator cu câștigul brut aferent lunii anterioare eliberării biletului, precum și biletul de trimitere formular cu regim special eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate (copie și original). Pe biletul de trimitere, de la medicul de familie sau medicul de specialitate, este necesar să fie specificată stațiunea în care se recomandă tratament balnear.

Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea, trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile.

Până în prezent, pentru acest an, au fost depuse 2.236 cereri privind acordarea de bilete de tratament.

Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament.