SCM Zalău joacă, pe teren propriu, cu Poli Iași în play-off-ul Cupei României

După o pauză de aproape 20 de ani, pe stadionul din Zalău vine o echipă din prima ligă, pentru un meci oficial. Partida dintre SCM Zalău și Poli Iași, meci contând pentru play-off-ul Cupei României, se va disputa joi, 31 august, de la ora 17.30.

Aproape 20 de ani au trecut de la ultima confruntare cu o echipă din prima ligă. În toamna anului 2004, pe stadionul municipal, Armătura Zalău (echipa orașului, la acea vreme) întâlnea Universitatea Craiova în șaisprezecimile Cupei.

Intrarea la meciul de joi se va face pe bază de bilet de intrare cu valoare zero, tichet care se va primi în momentul intrării pe stadion, SCM Zalău tipărind 1.700 de astfel de bilete. Numărul biletelor a fost stabilit la inițiativa Jandarmeriei Sălaj, pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv.

Accesul pe stadion se va face doar pe poarta principală, începând cu ora 16.00, motiv pentru care suporterii sunt rugați să vină din timp, pentru evitarea cozilor.