Benjamin Kuku, fost jucător la FC Zalău, va evolua pentru Academica Clinceni
După despărțirea de FC Zalău, Benjamin Kuku a ajuns tocmai în curtea vicecampioanei României, ASA Tg. Mureș, dar ardelenii au decis ca nigerianul să fie împrumutat în Liga a II-a, tocmai pentru a avea meciuri în picioare și a crește în valoare.
Kuku a fost împrumutat la Academica Clinceni, formație pentru care a evoluat în 13 meciuri din cele 17 disputate de ilfoveni în prima parte de campionat. Nigerianul s-a adaptat rapid și a fost un jucător de bază pentru echipa antrenată de Laslo Balint, iar în prima parte de campionat a reușit să își treacă de patru ori numele pe lista marcatorilor. Tocmai de aceea, conducerea formației de lângă București au optat pentru ca împrumutul jucătorului de la Tg. Mureș să fie prelungit, iar cum cele două cluburi s-au înțeles, Kuku va evolua și în a doua parte de campionat la Academica Clinceni.
Conducerea ilfovenilor a reușit să prelungească și împrumutul lui Bruno Martin, la Clinceni urmând să mai stop_coloana ajungă tot sub formă de împrumut și juniorul de la ASA Tg. Mureș – Carlos Cherteș (16 ani), component al lotului U 17 al României.
Vă reamintim că Benjamin Kuku a evoluat la FC Zalău în sezonul 2014 – 2015 și a fost cel mai bun marcator al grupării de sub Meseș, cu care în stagiunea trecută s-a clasat pe podium.
