Personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va beneficia de o serie de facilități, promit autoritățile, pe lângă majorările salariale pe care urmează să le primească.

Acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar.

Astfel, angajații care au în îngrijire un copil bolnav, în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de reducerea programului de lucru, fără a fi afectată vechimea în muncă.

De asemenea, vor fi acordate două zile lucrătoare libere plătite pentru profesorii care trebuie să rămână acasă cu copilul bolnav. Trei zile sunt acordate familiilor cu 3 sau mai mulți copii.

Contravaloarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor va fi decontată pentru angajații care, conform atribuțiilor de serviciu, sunt nevoiți să lucreze la calculator.

Va fi reglementată posibilitatea ca un post liber să fie ocupat, printr-un contract de muncă, până la ocuparea prin concurs a postului;

Ziua Învățătorului, marcată anual în data de 5 iunie, va fi instituită ca zi nelucrătoare pentru personalul din învățământ.