Unitățile administrativ teritoriale s-au înghesuit să prindă finanțare pentru iluminat public, în cadrul programului lansat de Administrația Fondului pentru Mediu.

Sesiunea de depunere a dosarelor s-a deschis în 19 august, iar în 7 minute de la lansare, fondurile alocate au fost rezervate integral. S-au depus 469 dosare în cadrul Programului Iluminat Public 2022.
Finanţarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale: pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum 1.000.000 lei;pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum 2.000.000 lei; pentru oraşe – maximum 3.000.000 lei; pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 50.000.000 lei; pentru municipii de rang I – maximum 6.000.000 lei; pentru municipii de rang II – maximum 5.000.000 lei.
Finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

Pe lista solicitanților figurează și municipiul Zalău, care poate primi cel mult 5.000.000 lei.

“Scopul Programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a utilizării unor corpuri de iluminat cu surse LED care să determine o eficienţă energetică ridicată şi poluare luminoasă minimă. Obiectul Programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii”, explică administrația locală.

Potrivit Devizului general elaborat de proiectant, valoarea totală a investiţiei este de 5.637.762,94 lei cu TVA, din care: 4.999.961 lei cheltuieli eligibile, nerambursabile; 637.801 Iei cheltuieli neeligibile, asigurate din bugetul local.