Presedintele Traian Basescu s-a aflat ieri la Uzinele Dacia din Mioveni, pentru a-si ridica personal masina Dacia Duster pe care a achizitionat-o sotia sa, cu 17.220 euro, fiind un Diesel 4×4 varf de gama. Numarul provizoriu al masinii este „AG 01 2010”. Ineditul noului automobil pe care Traian Basescu il va conduce de acum inainte consta in faptul ca aceasta are culoare „rosu de foc”, asa cum o numesc lucratorii de la Uzinele Dacia, in conditiile in care aceasta culoare nu este folosita pe linia de productie a Duster. „Cand m-a intrebat ce culoare, stiam culorile pe care le vor scoate si am vrut una care nu era in linia de fabricatie”, a explicat Basescu. Seful statului s-a aratat increzator ca noul SUV Dacia Duster va rezista la gropile de pe drumurile din Romania.