Politistii salajeni au identificat in cursul zilei de luni cadavrul barbatului inecat in raul Somes, in luna iulie. In data de 15 iulie, Politia a fost sesizata de catre un cetatean din localitatea Ciocmani despre faptul ca, in amonte de podul care face legatura intre localitatile Ciocmani si Surduc, pluteste cadavrul unei persoane. Politistii ajunsi la fata locului au constatat ca este vorba de cadavrul unui barbat si au inceput investigatiile pentru identificarea acestuia. Din verifi-carile efectuate de oamenii legii, cadavrul a fost identificat luni, in persoana lui F. H., in varsta de 66 ani, un tehnician veterinar din localitatea Lupoaia. „Acesta a plecat la inceputul lunii iulie 2011 din localitatea Vadurele, comuna Napradea, unde a lucrat ca ingrijitor de animale si nu s-a mai intors. Autopsia a stabilit ca barbatul a murit inecat”, ne-a declarat Maria Cristea, purtatorul de cuvant al IPJ Salaj.