decembrie 5, 2025

Bărbatul beat care a provocat accidentul din Badon, reținut pentru 24 de ore

1-1-3-1024x768

Bărbatul care a provocat accidentul din localitatea Badon, soldat cu rănirea a trei persoane, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

În cursul zilei de azi, acesta află dacă va fi sau nu arestat preventiv.

La momentul producerii accidentului, bărbatul era în stare avansată de ebrietate, etilotestul relevând o concentrație de 1.37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Reamintim faptul că, la data de 26 august, în jurul orei 21.30, în timp ce conducea un autoturism pe drumul national 1F, din direcția Zalău spre Satu Mare, bărbatul în vârstă de 52 de ani, din Jibou, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, lovind un ansamblu de vehicule care se afla staționat.

Acesta a surprins și accidentat trei bărbați de 27, 28 și 41 de ani, care, în calitate de pietoni, se aflau în afara părții carosabile, lângă ansamblul de vehicule.

Cei trei pietoni au fost fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.