Cadouri inedite de Ziua Femeii
Pentru cele mai multe doamne si domnisoare, 8 Martie a venit cu flori si ciocolata. Barbatii s-au „scos” si anul acesta, apeland la traditionalele buchete de flori si cutii cu bomboane. Cadoul standard, valabil si in cazul sotiei sau al iubitei, si in cazul colegelor de serviciu.
Putini sunt cei care au cumparat ceva mai deosebit pentru femeile din viata lor. „I-am luat sotiei mele o carte si un buchet de flori”, ne marturiseste un domn. Altul, mai tanar dar mai comod, ne spune ca a cumparat numai flori, „ca deobicei”. Am intalnit si un domn foarte practic, care pune nevoile inaintea romantismului. „I-am luat nevestei o planetara la masina. Ce sa fac, daca s-a stricat fix de 8 Martie?”. Dar doamna nu s-a suparat. „M-a dus de 1 Martie la restaurant, e suficient „, ne spune aceasta.
Unele doamne nu au mai asteptat „atentiile” sotilor si si-au facut singure cadouri. „Am iesit cu fetele la restaurant, sa ne sarbatorim”, aflam de la o tanara. Altele au dat o tura prin magazine si si-au cumparat cate ceva, sa fie sigure ca nu raman fara cadou de ziua lor.
Cei mai atenti au fost copiii, care s-au straduit sa pregateasca cele mai frumoase felicitari si poze pentru mamele lor.
Interventie cu flori, de la SMURD
Paramedicii de la SMURD si pompierii au intervenit ieri in forta, pe platoul din fata Prefecturii, pentru a imparti flori doamnelor si domnisoarelor.
Toate trecatoarele au primit cate o floare cu ocazia Zilei de 8 Martie, din partea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Salaj.
Gestul le-a luat prin surprindere pe reprezentantele sexului frumos, care nu se asteptau sa vada pompierii si echipajul SMURD intr-o astfel de misiune.
PDL Zalau a impartit 1500 de garoafe
Si cei din organizatia municipala a PDL au iesit ieri cu flori pe strada. Actiunea PDL a vizat zona centrala, unde au impartit nu mai putin de 1.500 de garoafe pe platoul de marmura si pe bulevard. „Este o zi deosebita pentru femeile din Zalau si nu am putut rata ocazia de a le arata pretuirea noastra”, a declarat Claudiu Birsan, presedintele PDL Zalau.
Onorica Abrudanu a primit o romanta de la Pavel Pausan
Curiosi cum au sarbatorit ziua de 8 Martie doamnele cu functii de decizie din judetul nostru, am aflat ca in topul cadourilor au fost florile. „Am primit multe flori, de toate felurile. Sunt cele mai frumoase cadouri pe care le pot primi, pentru ca stiu ca cei care mi le ofera isi pun sufletul in ele”, ne-a marturisit Aurica Grec, director al Agentiei de Mediu Salaj. Foarte multe flori a primit si Ligia Marincas, directorul Directiei de Sanatate Publica. „In momentul in care vine primavara, dupa atata zapada si frig, ma bucur de fiecare floare care mi-a fost daruita pentru ca simbolizeaza viata”, spune Ligia Marincas. „Am primit neasteptat de multe flori, chiar de la domni de la care nu ma asteptam sa-si aminteasca de mine”, spune si Onorica Abrudanu, subprefectul judetului. Si multe mesaje de pretuire si pline de urari de fericire a marcat de ziua de 8 Martie subprefectul judetului. Insa cel mai frumos cadou i l-a facut Pavel Pausan care a sunat-o si i-a dedicat o romanta la telefon. Violeta Milas, sefa de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, a primit la randul ei foarte multe flori si „cel mai frumos cos cu flori pe care mi l-a daruit sotul de 20 de ani de cand suntem casatoriti”. Iar la cadoul sotului a contribuit si fiul sau de 17 ani. Insa cel mai mult a impresionat-o spectacolul pe care i l-au oferit ca o surpriza de 8 Martie copiii de la Centrul din Jibou. Cei 68 de copii institutionalizati au invatat poezii si cantece de 8 Martie pentru ca „te apreciaza si iti multumesc asa cum stiu ei”, spune Violeta Milas. Procurorul Rodica Pece a fost astazi sarbatorita cu flori de la prieteni si de la sot. „Am primit cel mai frumos dar din lume – o felicitare virtuala de la fiul meu plecat la studii in Londra si un buchet de flori de la cel mic”, ne spune si Doina Cocis, directorul Directiei de Cultura. Iar de la sot – un telefon mobil si o petrecere cu prietenii. Primarul comunei Dragu, Rodica Lazar, ne marturiseste ca a primit o multime de flori de la colegii din primarie, de la copii, de la Politie si de la cei dragi. „Copiii si nurorile nu m-au uitat, mi-au facut cadouri care ma bucura si ma fac fericita”, spune Rodica Lazar. Si pentru a impartasi bucuria zilei de 8 Martie cu femeile din sat, a organizat aseara o petrecere pentru doamnele de care se simte apropiata. Si Ema Bob, directorul executiv de la AVE Ecoserv Zalau a primit multe flori. Si pentru ca prietenii stiau ca ii plac bijuteriile de aur, Ema a primit o bratara si o brosa de care este foarte incantata.
Iuliu Nosa a plantat panselute in gradina pentru sotie
Cele mai importante nume ale administratiei judetului au fost pe aceeasi lungime de unda cu ce si-au dorit doamnele – au oferit flori. „Anul acesta am daruit doar flori, atat colegelor, cat si femeilor dragi de acasa – sotia, mama si soacra”, ne spune Tiberiu Marc, presedintele Consiliului Judetean. Si, da, a ales in special flori rosii – culoarea partidului pe care il conduce. Primarul municipiului Zalau, Radu Capilnasiu, a scapat destul de ieftin. Fiind bolnav, a stat acasa, asa ca a avut de cumparat doar un buchet de flori pentru sotie. „Nu galbene, acasa nu facem politica”, precizeaza Radu Capilnasiu. Nici presedintele PDL Zalau, Claudiu Birsan, nu a ales florile pentru colege astfel incat sa reprezinte partidul sau. A oferit buchete de flori sotiei, mamei si soacrei, iar celor doua fetite ale sale le-a daruit cate un fir de garoafa. Prefectul judetului, Alexandru Vegh, a fost mai inspirat la alegerea florilor – sotiei a daruit un ghiveci ornamental cu o orhidee superba. Pentru colege, de data aceasta, nu a mai pregatit flori, ci le-a oferit o zi libera, acolo unde s-a putut. „Ne-am gandit ca se vor bucura sa petreaca aceasta zi in familie si in compartimentele unde s-a putut da liber, le-am lasat astazi sa mearga acasa”, a precizat prefectul. Deputatul Iuliu Nosa a facut cel mai inedit cadou sotiei sale – a plantat panselute in gradina din fata casei pentru a-i face o surpriza. „Cred ca ii va face placere sa vada ce am lucrat astazi, pentru ca am facut-o cu drag si sper ca acest cadou va dura mai mult”, a spus deputatul PSD.
500 de trandafiri de la senatorul Pop
Senatorul Gheorghe Pop a fost unul dintre cei mai darnici oficiali – ieri a impartit 2.500 de trandafiri si garoafe femeilor din zona industriala. „Am incercat sa mergem acolo unde deobicei nu ajung cei care dau flori femeilor de 8 Martie – femeilor care muncesc in fabrici si intreprinderi”, ne-a declarat senatorul PSD. Astfel ca ieri a intrat in coafururile si frizeriile de pe bulevard si a ajuns pana in zona industriala, la femeile cre fac oua kinder sau la doamnele de la Uniconf.
Barbatii au oferit flori si planetare de 8 Martie
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...