Doi bărbați din Sărmășag au ajuns după gratii pentru următoarele 30 de zile, acuzați de furt calificat dintr-o locuință din Oradea. Bărbații au intrat noaptea într-un imobil, prin escaladare, de unde au plecat cu bani și tablouri. Prejudiciul cauzat depășește 30 de mii de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe cei doi sălăjeni, în vârstă de 42, respectiv 44 de ani, că, “în data de 14 noiembrie, pe timpul nopţii, ar fi pătruns prin escaladare într-o locuință din municipiul Oradea și ar fi sustras un portmoneu cu acte de identitate, 2.500 de lei și patru picturi în ulei, cauzând un prejudiciu total în valoare totală de 32.500 de lei”.
Vineri, 3 decembrie, în urma unei percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului Oradea, polițiștii au descoperit și ridicat cele patru tablouri sustrase. Magistrații de la Judecătoria Oradea au dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați din Sărmășag pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor doi și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.