Scriam zilele trecute in cotidianul nostru ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Ministerul Mediului si Padurilor au elaborat o schema de ajutor de stat pentru innoirea parcului de tractoare si masini agricole autopropulsate. Numai ca pentru punerea schemei in aplicare trebuia aprobarea Comisiei Europene. La sfarsitul saptamanii trecute, mai marii de la Bruxelles s-au indurat si au aprobat decizia de punere in aplicare a schemei respective. Mai ales ca este vorba de fonduri din bugetul national, dar daca esti sluga nu esti stapan.
In urma unei colaborari stranse intre Ministerul Agriculturii si Ministerul Mediului si Padurilor a fost elaborata si notificata schema de ajutor de stat pentru innoirea parcului national de tractoare si masini agricole autopropulsate. In acest fel, fermierii proprietari de tractoare sau masini agricole autopropulsate care inlocuiesc un vehicul vechi cu unul nou vor putea beneficia de o prima de casare de pana la 17.000 de lei (aproximativ 4.000 de euro) dar nu mai mult de 40 la suta din pretul de achizitie fara TVA a unui tractor nou sau masini agricole noi. Programul de stimulare a innoirii parcului national de tractoare si masini agricole autopropulsate se desfasoara pana la finele anului 2013. El va fi finantat dintr-un buget de 51.000.000 de lei (aproximativ 12 milioane de euro) si este gestionat de Ministerul Mediului si Padurilor prin Administratia Fondului pentru Mediu.