Bani europeni pentru construirea de creșe și grădinițe

Consiliile județene, cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene, pot solicita finanțare pentru înființarea de creșe și grădinițe. Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației, a lansat apelul de proiecte „Diversificarea și flexibilizarea serviciilor de educație timpurie”, cu un buget total de 120 de milioane de euro, dedicat regiunilor mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru).
În cadrul apelului de tip competitiv vor fi finanțate proiecte care urmăresc îmbunătățirea accesului copiilor cu vârste până la 6 ani la educația timpurie.
Proiectele pot fi depuse de Consiliile județene în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (obligatoriu); autorități ale administrației publice locale; instituții de învățământ superior; unități de învățământ acreditate, publice și private, din rețeaua școlară națională; Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE); furnizori privați de educație timpurie, inclusiv organizații neguvernamentale.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 201.000 euro, iar valoarea maximă este de 7.8 milioane de euro.
Valoarea eligibilă a proiectelor va fi dimensionată în funcție de valoarea grupului țintă, având ca reper suma de 3.117 de euro/copil.
Sunt eligibile cheltuieli precum elaborarea unei strategii județene de dezvoltare a serviciilor de educație timpurie pentru asigurarea participării tuturor copiilor sub 6 ani la educație, îndeosebi a celor provenind din grupuri dezavantajate; înființarea/extinderea unui serviciu de educație timpurie (creșă, grădiniță, servicii complementare); vizite de studiu în țară și străinătate; activități de informare, consiliere și sprijin al părinților privind importanța educației timpurii, inclusiv vizite la domiciliu și evenimente de tip „Ziua porților deschise”; activități specifice de sprijin al părinților minori (subvenții, consiliere juridică, sprijin pentru îngrijirea copiilor etc.); dotarea și amenajarea spațiilor interioare cu mobilier adecvat copiilor; amenajarea centrelor de activitate (bibliotecă, joc de rol, construcții, nisip și apă, artă, știință); terapie logopedică, consiliere și sprijin psihopedagogic pentru copiii cu cerințe educaționale speciale; înființarea și dotarea de camere resursă în unitățile de educație timpurie; activități de studiu al limbii materne, respectiv al istoriei, al tradițiilor și culturii minorității căreia îi aparțin antepreșcolarii/preșcolarii.
Cererile de finanțare pot fi depuse până în data de 10 septembrie 2024.