Perchezițiile efectuate marți dimineața, la Șimleu Silvaniei, au avut ca efect reținerea a trei bărbați și descoperirea și ridicarea unor obiecte care probează activitatea infracțională.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Șimleu Silvaniei, la adresele unor bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și influențarea declarațiilor, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei.
”Au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bani, telefoane mobile, un plic conținând o substanță pulverulentă de culoare roz, susceptibilă a fi substanțe interzise la deținere, precum și alte documente care fac obiectul cauzei. Totodată, au fost puse în executare trei mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de trei bărbați, de 37, 45 și 51 de ani, toți din localitatea Șimleu Silvaniei”, precizează Biroul de presă al IPJ Sălaj.
Cei trei bărbați vor fi prezentați unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, cu propunere de arestare preventivă.
La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Sălaj.
”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor trei bărbați. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, încheie sursa citată.