Fondurile se alocă pentru investiții în centre de zi și rezidențiale publice și private. Banii se dau prin AJPIS.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat Ordinul privind finanțarea de la bugetul de stat a unor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați.
Conform Ordinului, pot fi finanțate investițiile pentru reparații capitale, renovări, de extindere și dotare a centrelor.
Sunt vizate 62 de centre publice, pentru care suma alocată este de 69.919.227 de lei, și 119 centre private pentru care suma alocată este de 65.104.472 de lei.
Beneficiarii finali sunt persoane vârstnice, persoane cu dizabilități și copii din centre de zi și rezidențiale.
Sumele se acordă în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație, urmând ca plata să se efectueze beneficiarilor publici și privați, în tranșe, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale, pe măsură ce sunt efectuate lucrările.
În situația în care sumele acordate nu sunt utilizate în totalitate conform repartizării anuale, acestea se raportează în anul următor, cu respectarea perioadei de finanțare, urmând să fie făcute rectificările de rigoare.
Din Sălaj, Centrul de Îngrijire și Asistență Jibou primește, potrivit datelor primite de la Ministerul Muncii, 283.794 lei pentru dotări. De asemenea, Centrul de Îngrijire și Asistență Jibou din cadrul Complexului de Servicii Sociale nr.2 Jibou primește 1.097.608 lei pentru reparații, amenajări și modernizări.
Pe lista furnizorilor de servicii sociale privați din județul Sălaj apar Asociația Haller Sălaj, care primește suma de 295.807 lei pentru dotări la Centrul de Îngrijire Vârstnici Sfânta Vineri Zalău, Fundația Umanitară Agape, care beneficiază de 943.362 lei pentru dotări la Căminul pentru Îngrijire Persoane Vârstnice din Tihău, Fundația Siloam Sălaj primește 25.020 lei pentru dotarea Căminului pentru Persoane Vârstnice de la Sfăraș, iar Parohia Reformată Jebucu Sălaj primește și ea 38.430 lei pentru dotări la Centrul de Plasament
Bethesda.