Două cluburi sportive private din Sălaj urmează să primească, de la Consiliul Județean, peste 265 de mii de lei, pentru a participa la competiţiile sportive naţionale sau internaţionale, ce se vor desfăşura în anul bugetar 2022, aferente anului competiţional 2022-2023.

În ședința din data de 26 august, va fi supus votului consilierilor proiectul de hotărâre privind repartizarea sumelor pentru finanţarea activităţilor de performanţă desfăşurate de structurile sportive locale de juniori în anul competiţional 2022-2023.

Banii vor merge către Handbal Club Sportiv Dinamyc Zalău și Asociația Sportivă Handbal Club VM.

Prin Hotărârea Consiliului Județean privind aprobarea bugetului pe anul 2022, s-a alocat suma de 3.600.000 lei pentru finanțarea programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat” privind finanțarea parțială a anilor sportivi competiționali 2021/2022 și 2022/2023.
Au depus solicitări în acest sens două structuri sportive locale, Handbal Club Sportiv Dinamyc Zalău și Asociația Sportivă Handbal Club VM.
În urma verificării documentelor depuse de către cele două cluburi sportive, s-a constatat că ambele îndeplinesc condițiile de eligibilitate solicitate.

Astfel, Handbal Club Sportiv Dinamyc Zalău va primi de la Consiliul Județean Sălaj 118.625 lei, din care 59.625 lei în anul 2022, iar Asociația Sportivă Handbal Club VM va primi 147.275 lei, din care 73.775 lei în anul 2022.
Pentru anul bugetar 2023 sumele repartizate vor fi cuprinse în bugetul judeţului cu această destinaţie

sursa foto: Facebook, Handbal Club Sportiv Dinamyc Zalău