Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la sedinta de bilant a MApN, ca, din cauza unor cheltuieli cu „sporuri inventate” si pentru „tot soiul de avantaje speciale”, exista riscul ca Romania sa fie nevoita sa faca un nou imprumut la sfarsitul acestui an.
„Sa ne imaginam ca Guvernul nu ar reusi sa impuna niste cheltuieli rezonabile de functionare a statului, in care intra si cheltuielile cu sporuri inventate si cheltuielile cu tot soiul de avantaje speciale si asa mai departe. Efectul ar fi ca la sfarsitul anului 2010 ar trebui sa facem un nou imprumut ca sa putem sa platim toate facilitatile de care au beneficiat categorii in mod nejustificat – sporuri de zambet in administratia locala, spor sa vina imbracat decent sau mai stiu eu ce sporuri, ca are antena deasupra cartierului. Am dat cateva exemple care arata ca am mers prea departe cu bucuria, cu veselia de a cheltui, fara sa avem si responsabilitatea de a ne intreba de unde sursele de finantare”, a declarat Traian Basescu, la sedinta de bilant a MApN.
El a mentionat ca nu pune lipsa de resurse strict pe seama crizei si ca au fost cativa ani de „lipsa de viziune”, cand s-a crezut ca „putem consuma mai mult decat poducem, ceea ce ne-a adus astazi in situatia de a imprumuta bani pentru a asigura salarii, pensii, functionarea sistemului de sanatate si asa mai departe”.
„Va trebui sa ne dimensionam exigentele pe realitatile Romaniei si va trebui sa intelegem odata pentru totdeauna ca nu putem cheltui mai mult decat producem, si asta nu o spun pentru armata, ci o spun in general. (…) Din acest punct de vedere, profit de intalnirea cu dumneavoastra pentru a spune public ca voi fi un sustinator al Guvernului in optimizarea cheltuielilor cu functionarea statului. Nu putem sa ne batatorim perspectiva de a imprumuta alti bani pentru 2011-2012, pentru ca sacrificam chiar dezvoltarea Romaniei”, a adaugat seful statului.
De asemenea, presedintele Basescu a aratat ca a facut aceasta mentiune pentru ca vrea ca armata sa fie una dintre primele structuri care inteleg ca „nu se poate trai cu bani imprumutati”.
„Imi este foarte clar ca privesc cu realism catre nevoile armatei, in mod deosebit catre nevoile de dotare si catre nevoile de securitate sociala. In colaborare cu Guvernul, cu Parlamentul, cu ministrul, va asigur ca vom gasi solutiile rezonabile, pentru ca atat dotarea, cat si problematica sociala sa fie rezonabil rezolvate”, a mai spus presedintele Basescu.