Banca Comercială Română (BCR) Zalău s-a mutat într-o locație nouă, pe strada Simion Oros nr. 4, lângă Piața Agroalimentară din centrul municipiului, deschizând astfel o nouă unitate pe modelul centrelor de dialog financiar.
Inaugurarea noului sediu a fost organizată în cadru festiv, fiind prezente oficalități locale și județene, directori ai instituțiilor publice și clienți cu tradiție ai unității bancare din mediul de afaceri sălăjean.
Noua unitate din Zalău dispune de echipamente multifuncționale accesibile non-stop, 7 zile din 7, 24 de ore din 24, oferind clienților un cadru intim și sigur pentru derularea operațiunilor sau pentru aflarea informațiilor bancare de care au nevoie. Noul spațiu are un concept unic în Sălaj, creat după modelul unităților bancare din străinătate sau din marile orașe ale țării, impresionând prin infrastructură și design, dar și prin faptul că le oferă clienților o experiență bancară diferită. Spațiul încurajează dialogul în baza principiilor de educație financiară, pornind de la diagnosticul bugetului personal, până la consilierea personalizată privind obiectivele și planurile de viață și modul cum acestea pot fi atinse prin servicii și produse bancare.
BCR pune la dispoziția clienților în cei aproximativ 400 de metri pătrați o zonă de recepție, o zonă de consiliere informală, trei casierii, șase săli dedicate întâlnirilor unde fiecare client se simte confortabil și are certitudinea confidențialității discuțiilor cu consultanții unității bancare, patru zone pentru discuții informale. Angajații unității dispun acum de confort și un mediu de lucru sigur, dar și o zonă de Back Office cu patru săli.
Pentru asigurarea serviciilor non stop, noua sucursală beneficiază la intrare de o zonă Self Service 24 Banking, cu două ATM-uri și două echipamente multifuncționale, care sunt disponibile zi și noapte, 7 zile din 7, pentru clienții care vor să efectueze tranzacții și în afara programului băncii. Echipamentele permit o gamă largă de operațiuni precum retrageri și depuneri numerar, schimb valutar, plata facturilor și plata ratelor.
”Amenajarea noii unități BCR are la bază un model de concept inovator, ce încurajează comunicarea bancară. Scopul noului spațiu este dezvoltarea unui dialog mai apropiat cu fiecare client, bazat pe principiile educației financiare. Astfel, clienții BCR care vor păși în noua unitate din Zalău se vor bucura de o experiență bancară la standarde înalte, generată, în primul rând, de sprijinul personalizat, de consilierea pentru alegeri financiare inteligente, precum și de infrastructura disponibilă și mediul ambiental. Îi mulțumesc doamnei director zonal pentru sprijinul pe care ni l-a acordat pentru a le putea oferi clienților și angajaților noștri mai mult confort și siguranță”, a precizat Ana Bălăjel, directorul sucursalei Sălaj a BCR.
Prezentă la eveniment și susținătoarea noului concept, Marina Roman, Director Zonal Retail al BCR, a dorit să mulțumească în cuvântul său tuturor clienților-parteneri ai băncii pentru încredere și să-i asigure de faptul că unitatea bancară are preocupare constantă pentru dezvoltarea și perfecționarea serviciilor, oferind drept exemplu noile condiții create la Zalău.
„Anunțul deschiderii unei noi unități BCR în Zalău, după modelul inovator al centrelor de dialog financiar, este cu atât mai important pentru noi cu cât orașul este unul dintre cele mai dinamice orașe pentru prezența teritorială a băncii noastre. Pregătirea colegilor noștri și noile tehnologii pe care le folosim ne aduc constant cu un pas mai aproape de îndeplinirea obiectivului BCR de a oferi consiliere personalizată și o experiență bancară completă. Suntem aici ca să ne ajutăm clienții să-și evalueze corect capacitățile financiare și să încurajăm dialogul financiar, cu sfaturi personalizate, bazate pe venitul, stilul de viață și obiectivele individuale, dar și pe contextul de piață. Iar noul spațiu BCR din Zalău ne oferă cadrul perfect pentru a discuta despre alegerile financiare inteligente și cum facem să ne îmbunătățim sănătatea finaciară pe termen lung”, a declarat Marina Roman, Director Zonal Retail, BCR.
Dezvoltarea noii unități a fost bazată și pe recomandările și sugestiile oferite de clienți, cu scopul de a îndeplini cât mai îndeaproape nevoile și dorințele acestora.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.
Super !!!!! De bănci, farmacii, sali de păcănele și …malluri are nevoie orașul nostru!!!!! Continuați pe același trend!!!
Pe profitul realizat din banii noștri s-a mutat! Sa nu credeți ca pe altceva! Avem nevoie de cât mai multe bănci, farmacii, Sali de păcănele , Fast Fooduri , magazine și malluri !!!
Ticalosilor!!! De ce ștergeți comentariile?