Senatorul PSD Niculae Badalau tocmai devine ministru al Economiei. Este cel care tocmai a fost calcat de hoti la inceputul lunii, ocazie cu care aflam ca palatul in care locuieste Badalau are 800 de metri patrati, o vila cu etaj înconjurata de o curte încapatoare, strajuita de garduri înalte. I s-au furat bani, o arma si bijuterii. Senatorul a fost si amendat de politisti pentru ca tinea arma incarcata, într-un sertar.
Cine este noul ministru al Economiei? Badalau a fost condamnat la închisoare pentru furt, în 1988. A fost apoi acuzat de ANI în 2009 de spalare de bani, DIICOT l-a acuzat de delapidare, iar DNA pentru trafic de influenta, spune Digi 24. Poreclit baronul-Ficatel, Badalau a fost deputat si acum este la al doilea mandat de senator si este presedintele PSD Giurgiu.
În 1988, pe cand a fost condamnat pentru furt, Niculae Badalau era un tânar inginer agronom. În momentul în care a fost prins de politie cu cei patru saci de grâu furati, si-a recunoscut fapta. A fost condamnat la un an de închisoare cu executare la locul de munca. Niculae Badalau a fost ulterior gratiat de Nicolae Ceausescu. El apucase totusi sa stea doua sapt?mâni în arest, înaintea deciziei instantei.
Senatorul PSD mentioneaza în declaratia de avere ca are 4 terenuri intravilane si un teren agricol, în judetele Ilfov si Giurgiu, precum si în Bucuresti. Detine, de asemenea, o vila cu suprafata de peste 800 metri patrati si o casa de peste 400 metri patrati. Senatorul mai declara cateva zeci de mii de euro, tablouri si bijuterii.
Badalau este azi ministru al Economiei; acum 30 de ani fura patru saci de grau
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...