Reprezentanții instituției Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Cluj, vin marți la Zalău pentru a acorda audiențe cetățenilor județului Sălaj. Sălăjenii, persoane fizice și persoane juridice, se pot adresa Avocatului poporului cu orice problemă în care consideră că le sunt încălcate drepturile și libertățile în raporturile acestora cu autoritățile publice.
Audiențele vor avea loc la sediul Instituției Prefectului Județului Sălaj, în biroul de relații cu publicul, între stop_coloana orele 10.00 și 14.00. Înscrierile pentru audiențe se pot face la numărul de telefon al Instituției Prefectului, la numărul de telefon 0260/615450, interior 29033 sau personal la biroul de relații cu publicul. (M.P.)
Avocatul poporului vine la Zalau
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...