Mandatele de consilieri locali sunt foarte avantajoase pentru unii dintre cei care decid pentru zălăuani în numele Primăriei Zalău. Dacă privim declaraţiile de avere dinainte să ajungă consiieri locali şi după patru ani petrecuţi în fruntea admnistraţiei Zalăului, vom vedea că mulţi consilieri şi-au mai adăugat simţitor la avere.
Spre exemplu, consilierul PNL Crişan Mariana avea în 2012 o avere ce însuma un teren, o casă de locuit şi două active financiare, de 14.898 de euro şi de 6.200 de lei. După patru ani, Crişan Mariana a mai făcut rost de un teren, iar activele financiare au crescut la 20.215 euro şi 21.145 lei.
Consilierul Raul Dragoş nu avea mai nimic în 2012. Declara doar două maşini. În 2015, conform declaraţiei de avere, are un teren de şapte hectare la Românaşi şi o maşină.
Haller Otto, în schimb, declară aceeaşi avere în 2015 ca şi în 2012, respectiv trei case şi un apartament ce însumează 595 de metri pătraţi. Avea suficient când a intrat în administraţia zălăuană.
Lupa Ilie nu se poate lăuda cu multe adunate într-un mandat. Dacă în 2012 avea două terenuri, o casă, o maşină şi un depozit de 75.000 de lei, consilierul se poate lăuda după patru ani de mandat doar că a mai pus deoparte încă 6.000 de leuţi, adică în 2015 are în cont 81.580 lei.
Un caz aparte este cel al consilierului Mureşan Cristian. Dacă în 2012 Mureşan era sărac lipit pământului, având doar o fâneaţă, în 2015 acesta are pe lângă fâneaţă şi două apartamente la Zalău, dar şi două maşini.
Averea consilierului Mureşan Rodica a rămas aproape identică în 2015 faţă de 2012. Dar are destul. Se poată lăuda cu şapte terenuri, din care patru cumpărate, ce însumează o suprafaţă de 124.829 de metri pătraţi. stop_coloana Pe lângă acestea Rodica Mureşan mai are şi o casă, un apartament şi o maşină Ford.
Rusu Daniel avea în 2012 doar un teren agricol în Zalău. Până în 2015 la avere i s-a mai adăugat o maşină.
Maria Ţicală nu avea mare lucru în 2012, când declara doar o casă. Până în 2015, însă, Ţicală a tot adunat, astfel că după patru ani de mandat are un hectar de teren, două case, una în Zalău şi una în judeţul Bihor, şi un apartament în Cluj-Napoca.
Şi pentru Margin Adrian a fost bine în Consiliul Local Zalău. Dacă în 2008, când păşea pentu prima dată în curtea Primăriei Zalău, Margin avea două case şi două terenuri, în 2015 Margin are cu un apartement în Cluj-Napoca în plus.
Bogdan Miklos, consilier tot din 2008, s-a îmbogăţit şi el în Consiliul Local Zalău. Dacă în 2008 avea doar un teren în Zalău, în 2015, consilierul are trei terenuri, din care două în Zalău, o casă de vacanţă şi un ford. Miklos este şi preot reformat, iar de acolo mai câştigă anual 2.700 de lei.
Coţa Gabriela avea în 2008 doar bijuterii de aur şi argint ce valorau 146.000 de lei. Timpul a trecut, iar acum Coţa declară două terenuri în Zalău. Despre unul spune îl are din 2005, dar nu-i în declaraţia de avere 2008. Coţa mai are acum şi o casă de locuit în Zalău, declarată ca dobândită tot în 2005. În declaraţia de avere din 2008 nu este trecută. Fie s-au înmulţit biojuteriile, fie le-a crescut valoarea, ele fac acum 150.000 de lei.