O investiție în infrastructura rutieră din Sălaj, așteptată de multă vreme de șoferi, a fost finalizată. Luni, 30 august, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru covoare bituminoase pe DJ 110A: DN 1F-Guruslău-Coșeiu-Archid-limită județ Satu Mare. În lungime totală de 13,7 km, tronsonul de drum a fost modernizat cu 3,5 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de la bugetul județului. Lucrările au constat în consolidarea acostamentelor, refacerea fundațiilor, plombări, decolmatarea șanțurilor, refacerea marcajelor rutiere și execuția de covoare asfaltice cu preluarea denivelărilor.
Au fost prezenți, la recepția lucrărilor, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședintele Szilágyi Róbert István și administratorul public Marian-Paul Maghiu.
“Având în vedere starea de degradare a carosabilului, investiția a fost una absolut necesară. Odată cu terminarea lucrărilor, toți cei care tranzitează zona vor avea parte de condiții foarte bune de circulație. Pentru perioada următoare, avem în vedere un proiect de reabilitare a întregului drum județean, în care să fie cuprins și tronsonul de aproximativ 800 de metri de drum pietruit pe care nu s-a intervenit încă. O astfel de intervenție este cu atât mai importantă dacă ținem cont de faptul că DJ 110A asigură legătura Sălajului cu Satu Mare, asigurând locuitorilor un acces rapid și în condiții de siguranță în județul vecin”, afirmă Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
Contractul de execuție a covoarelor asfaltice pe DJ 110A a fost semnat la finele anului trecut, activitatea pe șantier fiind suspendată în perioada sezonului rece.
Perioada de garanție a lucrărilor este de 36 de luni de la data recepției.
Au tăiat și pamblica?
Uitati-va cum stau toți drepți in fata mai marelui! Doar ….el e șeful!!!👎
Iar vă laudati cu ce au inceput alții.