mai 24, 2025

Autovehicule de transport marfă şi persoane, verificate de poliţişti

WhatsApp Image 2025-05-07 at 11.31.59

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu structurile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, desfășoară, în această perioadă, acțiunea preventivă „TRUCK & BUS”, parte din Planul de operațiuni ROADPOL.

Scopul principal al acestei acțiuni îl constituie diminuarea gradului de victimizare în urma accidentelor rutiere, prin combaterea abaterilor de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, în special în rândul operatorilor de transport și al conducătorilor de autovehicule destinate transportului public de persoane și marfă.

Verificările efectuate urmăresc respectarea reglementărilor referitoare la timpii de conducere și de odihnă, legalitatea efectuării transportului, deținerea documentelor obligatorii, respectarea capacității maxime de încărcare a vehiculelor, evaluarea stării psiho-fizice a conducătorilor auto, precum și conformarea la limitele legale de viteză.

Această acțiune are un caracter preventiv și urmărește reducerea riscurilor rutiere, creșterea nivelului de siguranță în trafic și asigurarea respectării legislației în domeniul transportului public de persoane și mărfuri.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto și operatorilor de transport să efectueze verificări periodice privind starea tehnică a vehiculelor, valabilitatea documentelor necesare și să respecte timpii de conducere și de odihnă, în vederea protejării propriei siguranțe, precum și a celorlalți participanți la trafic.