decembrie 5, 2025

Autostrada va trece prin Sălaj abia in 2020

imagine-articol0_45187

Tronsonul de autostrada Suplacul de Barcău – Borș, care este prevăzut să străbată Sălajul pe o distanță de circa 70 de kilometri, este ultimul pe care Guvernului Ponta are de gând să-l construiască, undeva prin 2020, scrie Ziarul Financiar. Autostrada care va tranzita și județul Sălaj, conform calculelor experților din domeniu, va fi construită abia în 2019. Tronsonul de autostradă are o lungime totală de 75 de kilometri, iar valoarea investiției se ridică la 377 de milioane de euro.

Prioritate pentru Guvernul Ponta este terminarea în anul 2016 a loturilor 2, 3 și 4 din Autostrada Lugoj – Deva, ce are o lungime totală de 70 de kilometri, cu o valoare estimată la 181 milioane de euro. Un al tronson care se dorește a fi finalizat în 2016 este Sebeș – Turda și Timișoara – Lugoj, lot 2. În 2017 se dorește finalizarea autostrăzii Câmpia Turzii – Târgu Mureș. stop_coloana
Vom avea de așteptat cel puțin încă patru ani până când se va finaliza Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Alte șase tronsoane de autostradă se văd finalizate abia peste cinci ani. Este vorba de tronsoanele Sibiu – Pitești, Bacău – Pașcani, Sibiu – Brașov, Nădășel – Suplacu de Barcău, Comarnic – Brașov și Pitești – Covasna.
Alți 300 de kilometri de autostrăzi ar urma să fie construiți în România după 2021, potrivit datelor din Master Plan.