Autostrada prin Salaj este in blocaj institutional
Luna trecuta se facea mare valva cu trei subsectiuni de autostrada care ar fi adus si in Salaj aproximativ 35 de kilometri din mult ravnita constructie, ce-i drept pe bucatele mici. Dar macar ar fi fost un inceput; un pas mic pentru omenire, un pas urias pentru Salaj. CNAIR promitea scoaterea la licitatie pe SEAP pana la finalul lunii octombrie a celor trei bucatele salajene ale sectiunii Nadaselu – Suplacu de Barcau. Dar nu au fost sa fie.
rn
Documentatia pentru cele trei subsectiuni salajene au fost depuse de CNAIR la Agentia Nationala pentru Achizitii Publice (ANAP). Acum, documentatia este blocata la ANAP, ne spune deputatul salajean Lucian Bode, presedintele Comisiei pentru infrastructura din Camera Deputatilor.
"Documentatia a fost depusa la ANAP si a fost respinsa. A fost redepusa, cu corecturile de rigoare, si nici pana in prezent nu s-a dat un raspuns. Aceste proiecte sunt blocate la ANAP. Este vorba de 2 miliarde de lei care ar putea fi contractati. ANAP-ul are o problema, 99,7 la suta din proiecte le respinge la prima evaluare", ne-a declarat deputatul Lucian Bode.
Deputatul salajean spune ca va chema din nou ANAP si CNAIR la discutii in cadrul Comisiei pentru infrastructura pentru a afla de ce exista aceste blocaje intrainstitutionale.
ANAP este o institutie cu prsonalitate juridica care functioneaza in subordinea Ministerului Finantelor Publice si care verifica si controleaza respectarea legislatiei si procedurilor in domeniul achizitiilor publice, monitorizeaza sistemul de achizitii publice, realizeaza analize, studii si propune imbunatatirea politicilor in domeniu.
Sectiunile de autostrada prin Salaj pentru care CNAIR anunta luna trecuta ca au fost finalizate documentatiile si urmeaza sa fie scoase la licitatie lucrarile de constructie sunt Topa Mica – Zimbor (km 0+000 – km 13+260), avand o lungime de circa 13 de kilometri; Zimbor – Poarta Salajului (km 13+260 – km 25+500), avand o lungime de 12,24 km; Nusfalau – Suplacu de Barcau (km 66+500 – km 80+054.044) cu o lungime de 13,554 km.
Daca aceste sectiuni de autostrada ar fi realizate si daca ar fi realizata de asemenea sectiunea de clujeana de la Nadaselu la Topa Mica, ar insemna sa fim legati la autostrada de la Poarta Salajului.
rn
Autostrada intre Nadaselu si Gilau este gata,
dar mai este mult pana la Turda si Aiud
rn
Portiunea de autostrada de 8,7 kilometri dintre Gilau si Nadaselu a fost finalizata. Salajenii vor putea urca pe autostrada de pe drumul spre Cluj, la Nadaselu.
În primele zile ale acestei luni, constructorul UMB Spedition a solicitat beneficiarului, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) efectuarea receptiei lucrarilor, potrivit Asociatiei Pro-Infrastructura.
Costul total al lucrarilor a fost de 59 milioane de euro, suportati de bugetul de stat.
Vestea proasta este ca in urmatoarele 10 luni nu se va putea circula pe acest sector decat in scop turistic. Circulatia pe autostrada pana la Turda este impiedicata de lipsa unui pod peste Somes, la Gilau. Constructia acestui pod a inceput doar de cateva zile si are ca termen de finalizare 10 luni.
Asociatia Pro Intrastructura, un ONG care "vegheaza" asupra modului in care autoritatile construiesc autostrazile in tara noastra, spune ca pana in august 2018, cand ar trebui finalizate lucrarile la podul de la Gilau, ar trebui sa fie deschise loturile 3 si 4 din Autostrada A10, Sebes – Turda. “n august 2018, daca lucrarile se vor realiza conform graficului, se va putea circula pe Autostrada intre localitatile Nadaselu (Cluj) si Aiud (Alba).
Autostrada A3, pe tronsoanele Turda – Gilau – Nadaselu – Suplacu de Barcau – Bors, care traverseaza si Salajul, face parte din reteaua europeana TEN-T Comprehensive, de importanta secundara, dar eligibila pentru finantare europeana nerambursabila. Finantarea pentru tronsoanele salajene mentionate va fi asigurata din fonduri nerambursabile prin POIM 2014 – 2020.
