decembrie 5, 2025

Autostrada care se apropie de Sălaj s-a ratacit in pădure

imagine-articol0_49033

Sălăjenii sperau să fie gata în aprilie… dar lucrările așteaptă un nou aviz de mediu pentru defrișarea pădurii. Cel vechi a fost dat pentru zece ani și a expirat


S-a anunțat cu mare tam-tam și s-a susținut până de curând că tronsonul Nădășelu – Gilău al Autostrăzii Transilvania se va termina în luna aprilie. Sălăjenii trăgeau mari speranțe că din primăvară se vor putea urca de pe E81, la Nădășelu, pe autostradă. Numai că, mai nou, este posibil ca lucrările să nu se termine nici măcar până în toamnă. De vină este o pădure care trebuia defrișată, lucru pentru care a expirat însă acordul de mediu.
 Administratorii forumului peundemerg.ro au realizat o înregistrare video a sectorului de autostradă Gilău – Nădășelu, lung de doar 8,7 kilometri și aflat la un stadiu de execuție de 66 la sută. 
 În filmare se poate observa că lucrările la autostradă sunt destul de avansate, dar acestea se termină însă brusc în dreptul unei păduri aflate pe traseul autostrăzii. Continuarea lucrărilor impune defrișarea pădurii întinse pe 7 hectare. 
 Lucrările la acest tronson au început în aprilie 2014 și trebuie definitivate în aprilie 2016, termenul de execuție stop_coloana fiind de 24 de luni, din care 18 luni execuție și 6 luni proiectare. 
 Lucrările sunt blocate în zona pădurii cu pricina din cauză că acordul de mediu a fost eliberat pentru zece ani, însă a expirat, iar acum este necesar un nou acord care să permită defrișarea pădurii. Noul aviz trebuie elaborat pentru întreaga autostradă și se află în lucru la o firmă care speră că va actualiza documentația până la finele primului trimestru din 2016. 
 Contractul de execuție a autostrăzii a fost semnat cu asocierea Spedition UMB – Tehnostrade și are o valoare de 258 de milioane lei. Tronsonul va fi de folos șoferilor care vin din sudul municipiului Cluj-Napoca și se îndreaptă în direcțiile Zalău, Baia Mare sau Satu Mare. În prezent, aceștia sunt nevoiți să traverseze municipiul Cluj. Tronsonul va fi util și sălăjenilor, care se vor putea urca din drumul spre Cluj-Napoca, E 81, de la Nădășelu, pe autostradă. 
 Pe tronsonul sălăjean al autostrăzii, în cel mai fericit caz, lucrările vor începe anul viitor.