Administrația județeană a început pregătirile pentru sezonul rece. Programul privind întreţinerea drumurilor pe perioada de iarnă, care cuprinde măsurile şi lucrările ce se propun a fi executate, termenul de realizare, precum şi responsabilităţile ce revin persoanelor implicate, pentru buna coordonare a activităţii de prevenire a înzăpezirii drumurilor şi realizării unei intervenţii rapide şi eficiente, va fi suspus votului consilierilor județeni în ședința de vineri, 27 august.

“Pentru perioada de iarnă 2021 – 2022, întreaga reţea de drumuri judeţene trebuie pregătită şi întreţinută conform normativelor în vigoare pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă a traficului rutier şi evitarea blocajelor sau accidentelor rutiere”, scrie în referatul care însoțește proiectul de hotărâre.

Pentru eficientizarea lucrărilor necesare pe timp de iarnă, pentru operativitate în intervenţii şi pentru o mai bună coordonare a întregii activităţi, Consiliul Judeţean Sălaj îşi propune să încheie acorduri de asociere cu unităţile administrativ-teritoriale pentru întreţinerea tuturor drumurilor judeţene, de nivel 1, 2 și 3, pentru acțiunile operative, în principal, în perioada 15 noiembrie 2021- 15 martie 2022, perioadă care, în funcţie de condiţiile meteo, poate fi extinsă, explică autoritățile județene.

De asemenea, în situaţia în care condiţiile meteo permit, în sensul că nivelul precipitaţiilor va fi unul scăzut, din sumele alocate, unităţile administrativ-teritoriale, vor putea executa pe drumurile judeţene şi alte lucrări de întreţinere specifice sezonului rece. Astfel, primăriile vor putea face şi lucrări de întreţinere a drumurilor judeţene, constând în decolmatări de poduri și podețe, desfundări de șanțuri și rigole, lucrări de defrișări de vegetație, tăiere sau completare de acostamente, lucrări de reparaţii pe partea carosabilă, întreţinere semnalizare rutieră, în scopul înlăturării efectelor perioadei de iarnă.
Urmărirea, verificarea şi coordonarea întregii acţiuni revine Serviciului administrarea domeniului public şi privat al judeţului, din cadrul Direcţiei patrimoniu a Consiliului Județean.

Referitor la bani, alocarea sumelor necesare pentru aceste lucrări se va face în două tranşe, prima tranşă până în data de 1 noiembrie 2021, iar a doua tranşă după aprobarea bugetului pentru anul 2022.

Pentru drumurile județene aflate în etapa de execuție lucrări, odată cu predarea amplasamentului lucrărilor, pe toată perioada derulării contractului de lucrări, toate obligațiile pe care le are Consiliul Județean Sălaj în calitate de administrator îi revin executantului.