Autoritățile introduc STARE DE ALERTĂ din cauza gripei!

*22 de persoane au murit din cauza gripei
*134 de sălăjeni înregistrați cu gripă clinică într-o săptămână
Având în vedere evoluția rapid crescătoare a infecțiilor gripale din ultimele 3 săptămâni, asemănătoare cu cea din sezonul precedent, Ministerul Sănătății a anunțat că se introduce starea de alertă epidemiologică, pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei.


În săptămâna 20 -26 ianuarie 2025 au fost raportate 133.635 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), înregistrându-se cu 0.4% mai multe cazuri comparativ cu aceeași săptămână a sezonului precedent (133.057) și cu 6.5% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (125.452).
Variația în plus față de media calculată de 110.986 a cazurilor din 5 sezoane anterioare (fără sezoanele pandemice) a fost de 20.4%, explică Institutul de Sănătate Publică.
În același interval de timp, s-au înregistrat 10.950 cazuri de gripă clinică la nivel național, comparativ cu 9.151 cazuri în aceeași săptămână a sezonului precedent, respectiv 6.994 înregistrate în săptămâna precedentă.
Cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate județele, cele mai multe fiind în municipiul București (1.794) și în județele Cluj (1.147), Brașov (575), Prahova (510), Constanța (467), Iași (457), Sibiu (455) și Alba (410).
De asemenea, s-au consemnat 42 cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 8 mai puține față de săptămâna precedentă și cu 1 mai puțin față de aceeași perioadă a sezonului precedent.
Au fost raportate 191 cazuri de gripă confirmată de laborator (115 cu virus gripal tip A nesubtipat, 39 cu virus gripal AH1, 3 cu virus gripal AH3 și 34 cu virus gripal tip B).
De la începutul sezonului au fost raportate: 958 cazuri de gripă confirmate de laborator.
Până în prezent au fost comunicate 22 decese confirmate cu virus gripal, înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 1 la 0-4 ani; 2 la 15-49 ani; 5 la 50-64 ani; 14 la ≥65 ani.
„Având în vedere succesiunea a 3 săptămâni care au evoluat cu o intensitate înaltă a activității gripale, cu depășirea mediei față de sezoanele anterioare și cu o răspândire geografică extinsă a circulației virusurilor gripale la nivelul întregii țări, putem vorbi de o situație de alertă epidemiologică”, transmit autoritățile.
Până la data de 26.01.2025 au fost înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) un număr de 1.138.318 persoane vaccinate antigripal, din care 1.117.668 din grupele populaționale care beneficiază de decontare în regim compensat.
Peste 130 de sălăjeni cu gripă clinică și peste 3 mii de infecții respiratorii
În Sălaj, în ultima săptămână s-au înregistrat, potrivit datelor de la Direcția de Sănătate Publică, 3007 cazuri de infecții respiratorii. Cei mai mulți bolnavi sunt di grupa de vârstă 5-14 ani. În 35 de cazuri a fost nevoie de internarea pacienților.
Au fost consemnate 348 de pneumonii, în 48 de situații fiind necesară internarea. Cele mai multe cazuri au fost la grupa de vârstă 15-49 de ani.
Au fost înregistrate 134 de cazuri de gripă clinică, fiind spitalizate 29 de persoane. Cele mai multe cazuri au fost la grupele de vârstă 5-14 ani, respectiv 15-49 de ani.