În conformitate cu dispozițiile Direcției pentru Evideța Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, pentru a preveni înscrierea unor mențiuni de reședință fictivă, s-a stabilit ca persoana care solicită stabilirea reședinței, odată cu depunerea cererii, să declare pe proprie răspundere că locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară, precum și scopul sau motivul stabilirii reședinței.
În urma analizării cererii, dacă se impune, conducerea Direcției va efectua verificări suplimentare prin structurile locale ale Poliției, privind veridicitatea celor declarate de solicitant. În funcție de rezultatul verificărilor, cererea va fi aprobată sau respinsă dacă nu sunt întrunite condițiile stabilite prin dispozițiile Art. 31 din OUG 97/2005.
În toate cazurile, cererile vor fi soluționate cu respectarea strictă a reglementărilor în vigoare, care prevăd că termenul este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii, iar în situații deosebite, acest termen poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful Serviciului de Evidență a Persoanelor.
În conformitate cu Art. 30 din OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, ”reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu”.
Articolul 31 din același act normativ stabilește că reședința se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară și este valabilă doar pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință.
DA, FOARTE BINE sa se faca controale eu rog Politia Judeteana Salaj ca primul control sa fie in com SURDUC sa verifice toti ” flotantii”nu cumva sa se sufoce sa ne facem de minune pentru alegeri sa nu mai fie cine vota.MULTUMESC.