rn

Videoclipul "Asa a zis bunica", cu care vloggerul clujean Mircea Bravo a reusit sa trezeasca masiv interesul pentru vot, intr-un mod amuzant, dar care atinge coarda cea mai sensibila, a fost incarcat pe pagina de facebook a acestuia in urma cu trei saptamani, timp in care a fost vizualizat de 7,3 milioane de oameni si a fost distribuit de 210.000 de ori. 

rn

Filmul care motiveaza romanii sa mearga la vot este o realizare imposibil de descris in text. Poate fi rezumata ideea ca bunica lui Mircea Bravo il instruieste cat se poate de ardeleneste si de ferm ca trebuie sa voteze. Tanarului, ignorant la inceput, ii devine limpede in doar cateva minute ca e musai sa voteze, pentru viitorul lui, iar in final isi suna prietenul si ii spune si lui ca trebuie sa mearga la vot. Nu mai e timp de explicatii. Nu rata sansa si du-te la vot, pentru ca "asa a zis bunica". Videoclipul merita cautat si vazut.
Mai ales ca printre autorii morali si financiari ai productiei sunt si cativa salajeni stabiliti in Chicago, lucru despre care nu s-a vorbit pana acum. Initiatori si sustinatori ai proiectului au fost Mihai Lehene si Mihaela Livanu.
De la acest grup s-a pornit colaborarea cu Declic Romania pentru finantarea si realizarea videoclipului, pentru a motiva lumea sa iasa la vot si pentru a trezi constiinta civica.
"Noi ne-am dorit sa facem un videoclip special pentru diaspora. Ulterior, cand am aflat ca Declic vrea sa faca un videoclip pentru tineri, am zis ca nu are rost sa facem doua si am hotarat sa ne unim eforturile. Ideea a fost a lui Mircea Bravo, finantarea a venit in mare parte de la noi. Declic deja vorbise cu Bravo. Cred ca nu putem face aproape nimic, decat daca ne unim toti romanii din Diaspora" ne-a spus Mihai Lehene.
Initial, grupul a organizat un eveniment de socializare pentru a prezenta comunitatii intentiile lor de finantare a acestui proiect video, dar si a altora. Mihai Lehene a propus crearea unui grup de membri donatori care sa contribuie la fondul numit "Romanian United Fund", pentru proiecte de dezvoltare si schimbare a României. La Chicago exista deja si "Cercul donatorilor din Chicago", fondat de salajeanca Mihaela Livanu, care s-a implicat imediat pentru realizarea videoclipului pe scenariul scris de echipa lui Mircea Bravo.
Din discutiile cu Mihaela, care ne-a multumit pentru interesul pentru acest proiect, am aflat ca au fost si altii salajeni care au participat la acest proiect (Mirela Birta, Mircea Campean, Mihai Bora).
"Chiar daca suntem peste ocean, ne pasa de ce se intampla acasa. Ramanem intr-un fel sau altul o parte din destinul locului de unde am plecat. Ne-am dori ca la aceste alegeri salajenii sa raspunda mesajului nostru printr-o prezenta cat mai mare la vot", ne spuen Mihaela.