”1 Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.” (Proverbe 25:28)
Ziua bună, dragi cititori!
Autocontrolul este un factor esențial în orice succes pe care dorim să-l interprindem în viață; fără autocontrol, ne va fi foarte greu să obținem ceva trainic și de valoare.
Această disciplină imanentă este o preocupare desuetă în zilele noastre. Ea este comparată cu venerația față de individ și cu atașamentul egocentric. Există un cult al autogratificării în care fiecare își dictează propria măsură, iar când se întâmplă asta, se declanșează haosul.
O viața fără limite înseamnă o viață fără libertate, o viață ticsită de vicii, o viață aservită. Este anacronic astăzi să vorbim despre stăpânire de sine când peste tot în preajma noastră suntem încurajați să dăm frâu liber plăcerii, să încălcăm regulile, să ”ne eliberăm”. Însă noi, oamenii, începem să creștem moralicește doar atunci când începem să ne biruim pe noi înșine. Aceasta este robustețea interioară de care avem cea mai mare nevoie, pentru a putea construi bine și-n plan exterior.
În cercetări și experimente sociale, copiii au fost lăsați să se joace în două tipuri de parcuri: unul cu limite și altul fără. În aproape toate cazurile, parcurile fără limite îi înfricoșează și paralizează pe copii, în timp ce parcurile îngrădite îi provoacă la libertate de mișcare, creativitate și nivel ridicat de armonie. Autocontrolul, dragilor, înseamnă setarea unor limite eliberatoare.
Un mare înțelept a fost întrebat de o mamă cum să-și educe mai bine copilul. La această întrebare, înțeleptul a răspuns: ”Învață-l stăpânirea de sine, este lucrul esențial!”
Vă invit la o reflecție! Toate cele bune!