Completarea fișelor de înscriere la liceu de către absolvenții claselor a VIII-a care au promovat Evaluarea Națională a început joi, 6 iulie, și continuă până în 17 iulie.
În data de 19 iulie se vor afișa rezultatele repartizării computerizate, urmând ca depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați să se realizeze între 20 și 25 iulie.
E important de știut că orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită, iar numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.
Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj a fost afișată ierarhia județeană, în vederea admiterii la liceu.
Ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obținute la evaluarea națională) și, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv: nota obținută la proba de limba și literatura română, în cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică, în cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de limba și literatura maternă, dacă este cazul, media de absolvire a claselor V – VIII.
Vezi ierarhia AICI