Atleta Paula Todoran a trecut prima linia de sosire in proba de 10.000 de metri la

Alături de Paula Todoran, la Oradea a alergat și Luca Gruia, sportiv legitimat la LPS „Avram Iancu” și care a concurat în proba de semimaraton unde s-a clasat pe locul trei.
Municipiul Oradea a fost duminică, gazda ediției din acest an a „Zilei Aler-gării”, eveniment în cadrul căruia au participat peste 800 de sportivi. La aceas-tă competiție au fost pre-zenți și doi atleți sălăjeni. Este vorba despre Paula Todoran, legitimată la CSM Zalău și Luca Gruia, sportiv care apără culorile Li-ceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău. Eleva profesorului Mirel Seișanu a alergat în proba de 10.000 de metri, unde a trecut prima linia de sosire și a continuat cu cea de semimaraton, unde s-a clasat pe locul secund, du-pă etiopianca Agnes Che-bet, care a terminat cursa cu timpul de o oră, 14 minute și 30 de secunde.
„M-am simțit bine pe timpul curselor având în vedere că încă sunt sub tratament după probleme-le medicale pe care le-am avut în timpul Campiona-tul Mondial din China. A fost un antrenament foarte bun pentru competițiile oficiale din perioada următoa-re”, ne-a declarat atleta Paula Todoran.
Celălalt atlet sălăjean, Luca Gruia a alergat doar în cadrul semimaratonului, cursă pe care a termimat-o pe poziția a treia, cu timpul de o roră, 14 minute și 15 secunde, timp care reprezintă pentru zălăuan record personal. stop_coloana Acest loc trei este unul foarte bun pentru sportiv având în vedere că acesta este încă junior I, iar la Oradea a alergat alături de seniori.
Pentru atleta de la CSM Zalău urmează o altă cur-să la finalul acestei săptămâni, cea de semimaraton, din cadrul Maratonului Inatenațional de la Bucu-rești, acolo unde anul tre-cut a terminat pe primul loc cursa de maraton.
„Pentru mine urmează proba de semimaraton din cadrul Maratonul Internațional de la București, du-pă care voi alerga la Campionatul Balcanic din Serbia, în proba de maraton”, a încheiat atleta zălăuană, Paula Todoran.