Atentie! Razie de amploare a politistiilor in acest weekend

imagine-articol0_49091

 

 

La acest sfârșit de săptămână polițiștii sălăjeni vor organiza acțiuni punctuale și în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, la care vor participa polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme explozivi și substanțe periculoase, precum și polițiști de la structura de investigare a criminalității economice.

Obiectivele acestor acțiuni sunt menținerea la un nivel scăzut a infracţionalităţii stradale, prevenirea și combaterea faptelor cu violență, a ilegalităților în domeniul silvic, precum și prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul circulației rutiere.

În acest context, vineri, 12 februarie, oamenii legii au constatat opt infracțiuni, dintre care două de natură judiciară, trei la regimul circulaţiei rutiere, două economico-financiare și o infracțiune de altă natură. stop_coloana

De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 177 sancţiuni contravenţionale, din care 22 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, zece au fost aplicate la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 126 pentru neregulile constatate în trafic, iar 19 sancțiuni au fost aplicate la alte acte normative.

Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice , polițiștii au retras patru de certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 3.1105 lei și a bunurilor confiscate se ridică la suma de 988 lei, se arata intr-un comunicat al IPJ Salaj.