Primele doua clasate, Sportul Simleu si Dumbrava Galgau au obtinut victorii lejere inaintea derby-ului direct de duminica viitoare
Liga a IV-a Salaj a continuat duminica cu etapa a XIII-a, in care primele doua clasate au avut meciuri usoare si drept urmare au castigat fara nicio emotie. Chiar daca Sportul Simleu a jucat inca din minutul 4 in 10 oameni, dupa ce Adrian Gheti a fost eliminat pentru lovirea unui adversar, liderul s-a descurcat si a castigat in cele din urma la o diferenta linistitoare in deplasarea de la CS Crasna. De cealalta parte, Dumbrava Galgau a avut emotii cu Silvania Cehu Silvaniei in prima repriza, cand scorul era strans. Insa, oaspetii au ramas in 10 oameni, dupa eliminarea lui Adrian Dragan, fapt pentru care misiunea gazdelor a devenit usoara si gruparea condusa de Aurel Pintican s-a dezlantuit in partea secunda. Ciprian Pavel a fost omul de 3 puncte la Mirsid, iar golul sau a adus o victorie importanta pentru Unirea, facuta cadou primarului Calin Bereschi care in ziua meciului si-a serbat ziua de nastere. Favorit Dobrin a reusit sa contabilizeze a doua victorie consecutiva, insa formatia condusa de Ionut si Marius Pop nu a fost ocolita de emotii. Chiar daca a jucat din prima repriza in inferioritate numerica, Flacara a condus la Doba cu 2 – 1, dar Dobrinul s-a trezit in ultimul sfert de ora cand a marcat de trei ori si a castigat partida. Olimpic Bocsa si AS Chiesd s-au duelat intr-un derby zonal, unde castig de cauza a avut AS Chiesd. Formatia pregatita de Valer Puscas a facut scor tocmai la Bocsa si a ajuns sa contabilizeze al treilea succes la rand. Seria de meciuri bune pe teren propriu a luat sfarsit pentru Gloria Bobota, care a pierdut in propriul „fief” cu CS Barcau Nusfalau. Daniel Coste si colegii sai nu au stiut sa gestioneze avantajul din prima repriza, astfel ca au pierdut un meci pe care il aveau in mana, in ultimul sfert de ora. Dupa o etapa de pauza, Rapid Jibou a dispus in deplasare de Benfica Ileanda. Adrian Farcas si Alexandru Turcu au fost principalii artizani ai victoriei, prin care campioana Salajului ramane in cartile titlului, fiind la 6 puncte in spatele liderului Sportul Simleu, dar care are un meci mai mult jucat.

Rezultatele si marcatorii etapei a XIII-a din Liga a IV-a Salaj:
CS Crasna – Sportul Simleu 1 – 4 (1 – 2)
Au marcat: Gigi Gorga (28), respectiv Emil Borz (26 si 64), Marcel Muresan (41) si Adrian Dregan (70)
Olimpic Bocsa – AS Chiesd 3 – 7 (1 – 5)
Au marcat: Cosmin Sabau (11) si Dumitru Bordas (90 si 90+1), respectiv Andrei Chis (6 si 38), Remus Lingurar (12), George Sirbu (21), Ionut Mosincat (44) si Marius Argylean (63 si 73)
Dumbrava Galgau – Silvania Cehu Silvaniei 7 – 1 (1 – 1)
Au marcat: Florin Sestras (20), Flavius Ilies (56 si 60), Mihai Muresan (71), Isai Fazacas (82) si Alin Mierea (85 si 88), respectiv Vlad Pascalau (45)
Unirea Mirsid – Luceafarul Balan 1 – 0 (1 – 0)
A marcat: Ciprian Pavel (17)
Favorit Dobrin – Flacara Halmasd 4 – 2 (1 – 0)
Au marcat: Sergiu Pop (18), Sergiu Druhora (77), Muranyi Zsolt (84) si Csoka Gabor (84),respectiv Ioan Ardelean (61) si Cosmin Savu (63)
Benfica Ileanda – Rapid Jibou 0 – 3 (0 – 2)
Au marcat: Adrian Farcas (11) si Alexandru Turcu (33 si 82)
FC Zalau II a stat