Armele cu care ne-a cucerit Valentine’s Day

De vreo 15 ani încoace a intrat în viața spirituală a românilor (nu a tuturor) o sărbătoare occidentală, Valentine’s Day, inexistentă în tradiția românească, preluată sub influența trendului de globalizare și europenizare. Sărbătoarea declarată a dragostei este un fel de ziua îndrăgostiților, tot mai mult promovată în ultimul timp ca Ziua Sfântului Valentin. Cum praznicul erotic are zi fixă 14 februarie, adică anul acesta pică duminică, am discutat în acest context cu cercetătorul științific, reputatul etnolog, Camelia Burghele. 

Potrivit studiilor făcute de Camelia Burghele, sărbătoarea Valentine’s Day “are în context un personaj religios, cu o hagiografie cunoscută, chiar dacă nu spectaculoasă, și oarecum forțată atunci când se încearcă impunerea sărbătorii”.
“Preotul Valentin, cel care nesocotind ordinele împăratului Claudius, oficiază totuși căsătorii ale tinerilor soldați, scriindu-le iubitelor acestora, în numele lor scrisori de dragoste semnate Valentin, de unde și expresia “sunt Valentinul tău”. Promovează un soi de ritual, dar trișat, al căsătoriei și nunții, al consfințirii relației de cuplu, dar nu neapărat reală, ci doar teatrală. Acum se încheie căsătorii de probă, în fapt căsătorii mimate sau chiar căsătorii trucate, practic jocul de-a căsătoria, pentru că o astfel de căsătorie poate fi repetată în fiecare an. Declarații de dragoste la televizor, în direct, on line în mediul electronic, ceea ce duce la diluarea ideii de căsătorie și diminuarea importanței sociale a acesteia. În contextul transformării sărbătorii în subiect de presă, asistăm la o performare tot mai intensă și mai extinsă în mediul urban și mai ales în segmentul de vârstă al adolescenților și tinerilor. Sărbătoarea este extrem de vizibilă datorită eforturilor extraordinare ale comercianților care au speculat la maxim mesajul de dragoste; remarcăm marketingul extrem de agresiv desfășurat sub deviza “nimic nu e prea scump când e vorba de iubire și promovarea prin mass media, care a găsit un subiect copios de discuție, dezbateri și advertising. Avem de-a face cu un import de sărbătoare din cultura occidentală europeană cu toate formele sale de manifestare; stop_coloana comerț cu un număr infinit de gadget-uri de culoare roz sau roșu, reprezentări mediatice maximale, creare de evenimente publice sau private. Sărbătoarea răspunde trendului de aliniere la cultura occocidentală alături de importul de îmbrăcăminte, coafuri, autoturisme, arhitectură etc., dar promovează de cele mai multe ori kitsch-ul. Tarabele comercianților sunt pline de ursuleți de pluș, inimioare, căni de porțelan, pernițe, etc, toate roz cu fundițe și baloane roz sau, mai grav de obiecte cu o vădită tentă sexuală și mesaje licențioase”, este explicația științifică dată de Camelia Burghele felului în care ne-am ales cu această sărbătoare.

L-am adoptat pe Valentin, deși avem și Dragobetele
Există așadar acum în cultura românească două sărbători care se vor vestitoare ale primăverii și ale căror locații sunt hățișurile dragostei: o zi a Sfântului Valentin, total străină de cultura autohtonă, și o zi a Dragobetelui, pe care cu greu o recuperăm dintr-o oralitate îndepărtată și fragilă. Dilema se bazează pe principiul “alegem răul cel mai mic”. Adică e mai bine să importăm obiceiuri sau să reinventăm tradiții locale.
“Etnologic vorbind – spune Camelia Burghele -, trebuie să alegem, ca măgarul lui Buridan, între două ofete ispititoare, dar aproape la fel de lipsite de conținut”.
Despre Dragobete vom expune mai pe larg, săptămâna viitoare, și pentru că sărbătoarea este în 24 februarie.