Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, i-a transmis deputalului Mirel Taloş că s-a ajuns la un acord intre reprezentanţii Primăriei Zalău şi cei ai MApN privind „analizarea posibilităţii extinderii poligonului Crasna cu o suprafaţă de teren echivalentă Poligonului Aghireş, precum şi cu realizarea infrastructurii necesare pe noul amplasament”. „In acest sens, reprezentanţii autorităţilor publice locale impreună cu cei ai Ministerului Apărării Naţionale urmează să verifice situaţia juridică a terenurilor limitrofe poligonului Crasna, iar concluziile vor fi analizate in perioada imediat următoare”, se arată in răspunsul dat de Gabriel Oprea la interpelarea depusă de parlamentarul liberal cu privire la situaţia poligonului Aghireş. Se confirmă astfel declaraţiile făcute la sfarşitul săptămanii trecute de către preşedintele UDMR Sălaj, Seres Denes, potrivit căruia s-a ajuns la un acord cu reprezentanţii Armatei pentru strămutarea poligonului Aghireş in Crasna.
Armata confirmă posibilitatea mutării poligonului din Aghireş la Crasna
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...