decembrie 5, 2025

Şapte talhari doljeni au dat buzna in casa lui Emil Gal din Nuşfalău

imagine-articol0_46725

Emil Gal din Nuşfalău a fost tâlhărit în plină zi la sfârşitul săptămânii trecute, joi 20 august. Acesta a sesizat poliţia în jurul ore 16.35, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că mai multe persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde au furat bijuterii în valoare de 4.500 lei. Trei intruşi au fost surprinşi în curtea imobilului de către proprietar, însă au reuşit să scape prin recurgerea la violenţă. Alte patru persoane i-au aşteptat pe tâlhari înr-un autoturism cu numere de Bulgaria în apropiere de imobil.
Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au reuşit, cu sprijinul poliţiştilor din Maramureş, să-i prindă pe cei şapte suspecţi pe raza municipiului Baia Mare, după şase ore de la sesizare, în jurul orei 23.00.
Toate cele şapte persoane reţinute de poliţişti sunt din judeţul Dolj, fiind vorba de cinci femei şi doi bărbaţi – I. Olga, B. Florin, F. Ionel, U. Ionela, M. Ioana, M. Domniţa şi R. Maria. A fost luată măsura retinerii, iar sâmbătă (22 august) suspecţii au fost prezentaţi Judecătoriei Simleu Silvaniei, stop_coloana cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Suspecţii au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj.
Martorii spun că proprietarii casei s-au intersectat cu tâlharii în curte şi i-au prins tocmai când dădeau să iasă. În aceeaşi curte stau trei familii. Păgubiţii sunt cunoscuţi drept omeni harnici care pe lângă serviciu mai lucrează şi în agricultură. Emil Gal lucrează ca şi dulgher, iar soţia lui mai merge la muncă prin Germania. Fata soţilor Gal a făcut nunta recent, de o lună şi jumătate.