Apicultorii ne asigură că Sălajul va produce anul acesta miere din plin
Se arată an bun pentru producția de miere, ne spune Gheorghe Ursente, președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Sălaj. “După 3-4 ani răi, când nu am avut de unde culege miere, anul aceste credem că va fi un an bun. Săptămâna aceasta o să mergem la Valea lui Mihai, să vedem cum e salcâmul. Acum e culesul la rapiță, primul cules important din an”, ne-a declarant liderul ACA Sălaj. Pe lângă mierea de rapiță și salcâm, apicultorii mai obțin miere de tei, miere polifloră și miere de mană (pe care albinele o culeg din zonele de munte).
Și cu ocazia asta, că am aflat că vom avea miere destulă, Gheorghe Ursente ne spune și care este cea mai bună miere. Mierea de salcâm este căutată pentru că este mai deschisă la culoare, mai limpede, dar mierea polifloră este cea mai bogată în nutrienți, ne dezvăluie specialistul. Mierea de mană este iarăși foarte gustoasă, mai precizează Ursente. stop_coloana
La nivelul județului Sălaj sunt peste 600 de apicultori membri în ACA. Județul nostru este astfel unul dintre marii producători de miere la nivel national.
Asociația “Sălaj Plus”, care se ocupă de promovarea valorilor județului, a organizat un “safari apicol”. Turiști din țară și din străinătate pot merge la mai mulți apicultori din județ, unde pot gusta din delicatesele stupului și pot participa, alături de apicultori, la lucrările care se efectuează la stupi, aflând totodată cum trăiesc în ordine și armonie harnicile albine care ne bucură cu minunatele lor produse.
